OPINII BNR ştia de scamatoriile Bancpost?

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 august 2018

Îmi amintesc că falimentul FNI care lăsa în urmă câteva sute de mii de înşelaţi a avut pe banca acuzării, printre alţii, pe lângă "infama" SOV Invest şi mai cucernicele AVAS (s-a substituit CEC-ului) şi CNVM, care au fost obligate în final la plata unor despăgubiri. Acum, când Bancpost ar putea fi obligată să plătească oalele sparte în urma cesionarii unui vast portofoliu de credite către un SRL olandez, trebuie să ne întrebăm dacă ştia domnul Isărescu că o firmuliţă obscură din străinătate era pregătită să încaseze dobânzi şi penalităţi aferente unor credite acordate în România, împrumuturi care, în unele cazuri, erau la zi cu plata obligaţiilor către banca ce le vindea, şi asta fără să aibă dreptul, deoarece SRL-ul în cauza nu era bancă? Iar dacă nu ştia, de ce mai poartă BNR în piept cocarda cu "instituţie de supraveghere"? Ar putea rămâne liniştită cu reglementarea... În cazul în care ştia, de ce n-a reacţionat la timp, înainte ca respsectivul SRL să stoarcă debitorii din România de dobânzile şi penalităţile astronomice strecurate prin contracte ani la rând?

Poţi pretinde că împrumuturile cu restanţe trebuie vândute pentru a scapa de obligaţia provizioanelor, dar ingineria prin care laşi din mână găina cu ouă de aur (să nu uităm că multe astfel de împrumuturi erau în franci şi la dobânzi generoase) nu putea fi trecută prea uşor cu vederea de către cerberii BNR. Sau poate mă grăbesc eu, poate oamenii de acolo au observat, dar s-au limitat să ridice din umeri. Nu îmi amintesc de vreo sancţiune spectaculoasă aplicată de BNR băncilor din parohie în cazul unor practici înşelătoare pentru clienţi sau măcar o tragere de mâna în public fără echivoc. De fiecare dată când a fost vorba de echilibrea raporturilor bănci-clienţi BNR s-a opus, uneori din răsputeri - vezi legea falimentului personal, legea dării în plată etc.

Nici legea care obliga băncile să afişeze în mod transparent dobânda şi algoritmul său de calcul să conţină o referinţă n-a fost adoptată, după eforturile sisifice ale Băncii Centrale, deşi remarcase toată suflarea creditoare că e ceva în neregulă cu expresia "dobânda fluctuează în funcţie de politica internă a băncii".

Văd acum că Bancpost se apară în scandalul recent declanşat, pretinzând că eventualele sume încasate ilegal de către cesionar ar trebui restituite doar de acesta, dacă se constată în instanţa că SRL-ul ar fi acţionar incorect. Serios? Chiar şi în eventualitatea în care în contractul de cesiune se recunoaşte dreptul cesionarului de a încasa respectivele dobânzi şi comisioane? Că am vaga bănuială că SRL-ul din Olanda nu a acţionat abuziv şi faţă de Bancpost şi că nu a încasat respectivele sume fără binecuvântarea băncii. Or, dacă ai încheiat un act prin care ai acceptat perceperea ilegală a unor sume, e mai greu să pretinzi că n-ai nicio responsabilitate. Întrebarea de 100 de puncte este dacă Bancpost este singura banca din România care a procedat aşa şi dacă nu cumva mai sunt şi alte SRL-uri care să fi achiţizionat credite din partea altor bănci, inclusiv unele împrumuturi performante, pentru care să perceapă dobânzile aferente, plus penalităţi la întârziere. Iar în cazul în care situaţia de la Bancpost nu e unică şi în situaţia foarte probabilă în care SRL-urile în cauză sucombă instantaneu dacă vor fi puse la plată, cei care se consideră prejudiciaţi se vor îndrepta ulterior atât asupra băncii româneşti care i-a cesionat, cât şi împotriva BNR, care trebuia să supravegheze piaţa astfel încât această migraţie forţată să nu se producă?

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Categoric ca a stiut BNR, a constatat ulterior acestor tranzactii ca a scazut ch cu provizionul si asta era scopul; clar ca nu este singura banca, bancpost, care a procedat asa, e cazul sa racaie cineva mai tare prin portofoliile bancilor;

    BO avea credite parca la BP si BT.Cine era BO? Ghici ? :)

    Cunoscători ai sistemului bancar știu foarte bine că BNR nu va acționa sub nicio formă împotriva scamatoriilor/ilegalități lor lui Mihai BOGZA la conducerea Bancpost pentru că se teme că acesta ar putea da în vileag scamatoriile/ilegalitățil e care au fost promovate de BNR pentru a distruge sistemul bancar românesc.

    În prezent România este singura țară fostă comunistă care nu mai are nicio bancă proprie.

    Nu cred că va îndrăzni cineva să-l întrebe pe Mugur ISĂRESCU care au fost scamatoriile/ilegalitățil e săvârșite de BNR pentru a lipsi România de un sistem bancar propriu !? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb