OPINII "Captivitatea" FP în acţionariatul Hidroelectrica e în avantajul speculatorilor

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 septembrie 2017

"Captivitatea" FP în acţionariatul Hidroelectrica e în avantajul speculatorilor

Pariul la momentul oportun pe ieşirea Fondului Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica poate fi la fel de profitabil precum cel făcut pe exitul FP de la Romgaz.

Acţiunile Romgaz (SNG) sunt acum pe val, după anunţul statului că ar mai vrea o rundă de dividende speciale de la companie. Cel mai mic preţ la care s-au tranzacţionat acţiunile SNG în ultimele 12 luni a fost 22 de lei, în preajma momentului în care FP îşi finaliza oferta de ieşire din acţionariatul companiei energetice. Exitul FP a fost deci "catastrofal" din perspectiva evoluţiei ulterioare a cotaţiilor - de la 22 de lei în urmă cu un an, la aproape 32 de lei în prezent, başca dividende deja acordate de 3,8 lei/acţiune (plus alţi aproape 2 lei/acţiune dacă se aprobă noul dividend special). Bine, când cumperi cu mare discount, în urmă cu ceva timp, de la cei care nu mai sperau să-şi vadă listate acţiunile, cum au făcut investitorii străini de la FP, poate merge şi aşa, de profit mai mic n-a murit nimeni. Povestea de la Romgaz se poate repeta însă şi în cazul listării Hidroelectrica.

Cel mai profitabil scenariu pentru cei care ar dori să cumpere acţiuni la preţuri bune ar fi ca Fondul Proprietatea să nu participe la IPO Hidroelectrica, dar să iasă relativ repede după la vânzare cu tot pachetul său de 20%. Ar fi un câştig pentru stat, pentru că preţul care s-ar putea obţine în urma IPO-ului ar fi cel mai bun în acest caz (previzibil, vom asista la o suprasubscriere de proporţii, mai ales dacă se face iar risipă de credite bancare) şi o afacere nu foarte grozavă pentru cei care s-ar grăbi să cumpere în cadrul ofertei dacă nu vor mai avea ulterior cash să ia şi din acţiunile oferite cu mare discount de FP, după modelul de la Romgaz. Dacă FP participă însă alături de stat cu un pachet de acţiuni în cadrul ofertei de listare, potenţialul de scădere a cotaţiilor în momentul lichidării tuturor deţinerilor FP se reduce, iar în cazul în care FP-ul îşi vinde toate acţiunile înainte de IPO, printr-un plasament privat, visul de câştig uşor şi consistent al speculatorilor se subţiază (şi odată cu el şi speranţele statului că ar putea vinde la preţ maxim acţiunile companiei energetice într-o ofertă publică). Or, FP-ul tocmai a anunţat că "analizează vânzarea participaţiei sale la Hidroelectrica", semn că s-ar putea gândi să fure startul în ceea ce priveşte listarea companiei (şi la Medlife au vândut minoritarii fonduri de investiţii-în cadrul unei oferte publice).

Rămâne de văzut ce ar dori să facă statul cu banii obţinuţi în urma vânzării unui pachet din compania energetică. Să-i folosească pentru finanţarea deficitului în acest an (faptul că s-au cerut deja alte dividende speciale de la companiile unde e acţionar face improbabil acest scenariu) sau să-i aibă drept sursă de cash pentru viitorul fond suveran de investiţii, caz în care ar lansa IPO-ul numai după ce acesta devine operaţional, undeva pe la începutul anului viitor? Pariul meu este că FP-ul va dori să rezolve problema deţinerilor la Hidroelectrica încă din acest an, fie împreună cu statul într-un IPO tot mai greu de realizat în 2017, fie pe cont propriu, printr-un plasament privat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. vinzarea 20% din Hidroelectrica de catre FP este un fel de sperietoare pt stat, in spate negociaza altceva! in toamna asta FP va vinde tot pachetul SNP

    Statul vrea sa-si plateasca politrucii, pensiile si salariile nesimtite !Salariatilor le-a luat prima de vacanta cu OUG 46/2017, desi era valabil CCM-ul, iar acum a luat si profitul societatii.Unde este participatia la profit a salariatilor?Nu ei au facut profitul?Lor nu li s-a mai dat nimic la salariu din 2010!Ba cu insolventa s-au luat o multime de drepturi.Acum ne mai praduie si Guvernul!

    1. salariati daca sunt uniti si numesc un adevarat lider de sindicat pot da jos orice director, ati vazut in franta ce inseamna sindicate?! in romania avem numai ....... care se numesc lider de sindicat, salariati din romania sunt babe care pling pe marginea santului.......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb