OPINII Cât de fezabil este "Roexit-ul"?

După controversele din jurul criticilor prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene la adresa autorităţilor din România (cu accente neobişnuit de dure), au a părut voci în ţară care aduc în discuţie o variantă românească a Brexitului. Frans Timmermans a reuşit deci să apropie România de grupul ţărilor de la Vişegrad, într-o vreme în care Guvernul părea într-o nesfârşită defensivă în faţa organismelor europene. Sigur, oficialii rămân pe poziţii prudente, atât Drag­nea, cât şi Tăriceanu, şefii coaliţiei de guvernare, n-au mers mai departe de reproşuri şi remarci ultragiate, dar în spatele lor începe să crească constant euro-scepticismul. Revenind la oile noastre, ar fi fezabil economic Roexitul în condiţiile în care partea de securitate este asigurată acum de parteneriatul cu SUA?

Strict pe partea de balanţă cu UE, nu prea. Potrivit statisticilor la 10 ani de la aderare, 40,8 miliarde euro erau banii primiţi de la Uniune între 2007 şi 2016 şi 13,8 miliarde de euro reprezenta contribuţia Româ­niei la bugetul comun, deci un sold pozitiv în jur de 27 miliarde de euro. Sigur, aici lucrurile se pot nuanţa. Din cele 27 de miliarde, vreo 17 au venit pe fonduri structurale şi de coeziune, deci bani pentru infrastructură, iar aici unii afirmă că statele puternice din UE îşi finanţează ocolit marile companii ce câştigă pe bandă rulantă licitaţii în statele de mai mici dimensiuni, scoţând din piaţă concurenţa locală. Fermierii au primit la rândul lor aproape 9 miliarde euro subvenţii, în condiţiile în care subvenţiile din statele puternice sunt mai mari pe produs şi exporturile alimentare au ajuns să cântărească tot mai greu. Dincolo de asta, balanţa pozitivă cu UE nu poate fi totuşi ignorată, iar banii continuă să intre (în 2017 cotizaţia României la bugetul UE a fost în jur de 1,5 miliarde euro, iar încasările au fost de peste 3,5 miliarde euro).

Să nu uităm nici de costul mai puţin vizibil al aderării reflectat în retragerea statului din multe domenii cheie. Privatizarea aproape completă a sectorului bancar, privatizarea distribuţiilor de energie (hilar, cumpărătorii în unele cazuri au fost entităţi deţinute de alte state europene, dovadă că rentabilizarea companiilor în cauză ar fi fost posibilă şi aici), achiziţiile masive de terenuri agricole de către străini. Şi, de ce nu, să amintim şi de migraţia masivă a forţei de muncă cu o bună calificare şi spirit antreprenorial (peste trei milioane de români au plecat să lucreze peste hotare şi o parte dintre ei s-a stabilit definitiv acolo). Roexitul ar trage linie definitiv peste aceste sacrificii tăindu-ne posibilitatea să mai recuperăm ceva, în timp. Aşa că, Roexitul fără naţionalizări în domeniile cheie, inclusiv recuperarea terenurilor agricole (peste 40% din acestea nu mai aparţin acum românilor) ar fi o prostie monumentală. Ar fi nevoie de o întoarcere la anii '50 ai secolului trecut, deci dificil de pus în practică în actualul context internaţional când modelul comunist a devenit istorie.

Brexitul a devenit realitate pentru că situaţia Marii Britanii era de contributor net (România e beneficiar net al fondurilor europene) şi  situaţia exporturilor britanice nu era deloc la fel de roz precum cea germană sau franceză (câte mărfuri din Anglia aţi văzut prin hipermarketuri spre deosebire de cele germane, franceze, italiene, spaniole etc.?). Cum britanicii exportau mai mult servicii financiare şi contribuiau net la bugetul UE, fiind sufocaţi şi de emigraţia din statele mai sărace ce râvnea la beneficiile sistemului de asigurări local, au ales că e mai profitabil să plece din UE. Ca să nu mai spunem că ieşirea din UE a impulsionat parteneriatul cu SUA, iar România nu are nici pe departe poziţia privilegiată a Marii Britanii în relaţia cu SUA. Asta nu înseamnă că România ar trebui să rămână cuminte în banca ei, acceptând fără comentarii toate recomandările venite de la Înalta Poartă de la Bruxelles. Apropierea de grupul de la Vişegrad şi parteneriatul cu SUA ar oferi o poziţie mai bună de negociere decât până acum, în contextul în care euroscepticismul e în creştere. Dacă ieşirea are un preţ piperat, nici rămânerea în UE n-ar trebui să fie chiar gratis sau măcar n-ar trebui vândută de politicienii autohtoni ca de la sine înţeleasă, fără crâcnire.