OPINII Corupţia - între "acoperire" pentru incompetenţă şi autoflagelare

Pus în situaţia de a alege dintre doi candidaţi pe cel căruia să-i încredinţeze conducerea Ministerului de Interne, Napoleon a cerut scurte caracterizări ale acestora. Primindu-le (Fouche - viclean şi necinstit, Savary - incompetent), Împăratul francezilor nu a ezitat în a-l desemna pe Fouche: "Hoţia are limite, incompetenţa, nu!"

De câţiva ani, prim planul dezbaterilor publice şi al mass-mediei a fost inundat de lupta anti-corupţie cu o agresivitate absurd de similară publicităţii produselor farmaceutice «ce nu necesită prescripţie medicală». Dacă în cazul produselor farmaceutice, strategia publicitară - îndoielnică totuşi, eludând prescripţia medicală şi chiar trimiţând-o în derizoriu - se dovedeşte eficientă (între două staţii de tramvai de pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală - 5-600m - sunt nu mai puţin de opt farmacii!), care ar putea fi motivul urmărit de principalele instituţii ale statului - mai mult sau mai puţin îndrituite la aceasta - de promovare agresivă în spaţiul public a luptei anticorupţie?

Axiomatic, între eficienţa luptei instituţionale anticorupţie - legitimă şi incontestabil obligatorie - şi promovarea sa în mass-media nu există nici cea mai mică sensitivitate. Poporul, atât de des invocat ca sursă a legitimităţii puterii, a realizat acest aspect, sintetizându-l înţelept şi subtil în cunoscutul proverb «Câinele care latră, nu muşcă!»

Faptul că activişti importanţi pe tărâmul corupţiei au fost «muşcaţi» este complet nerelevant, atât timp cât fenomenul pare a continua nestingherit, psihologia lor manifestă şi comportamentul public relaxat amintindu-mi că în mahalaua Grant-ului şi a Gropii copilăriei mele ierarhia mahalagiilor era dată de numărul de ani de puşcărie, etalaţi cu o mândrie aproape aristocratică!

Procentul de 90% al condamnărilor obţinute în urma trimiterilor în judecată pentru corupţie este grav prin prisma celor 10% (zeci sau sute de cazuri) declaraţi devinitiv ca nevinovaţi, dar care au parcurs calvarul oprobriului public şi chiar al cercului restrâns al familiei sau apropiaţilor, a căror libertate fizică a fost restricţionată într-un fel sau altul, ale căror cariere profesionale - în multe cazuri rezultatul unor eforturi şi restricţii auto-impuse de-a lungul traseului educaţional şi profesional - au fost distruse definiv cu grave consecinţe în primul rând morale dar şi, nu în ultimul rând, materiale, marcaţi definitiv de nenumăratele nopţi de insomnie provocată de gândurile sinuciderii ca formă disperat de inutilă de protest...

Toate aceste drame umane - stopate în ultimul moment de luciditatea ultimei instanţe judecătoreşti - nu s-ar fi produs dacă parcursul cercetărilor ar fi avut un caracter discret care nu ar fi afectat în nici un fel negativ acurateţea actelor de urmărire penală.

Explicaţia trebuie căutată în altă parte: după 27 de ani, România şi românii nu reuşesc decât datorită «generozităţii» unor vecini balcanici să ocupe penultimele sau antepenultimile locuri în statisticile europene cu subiect economic. Cauza nu este nici pe departe fenomenul corupţiei - fără a nega contribuţia sa negativă - ci altceva mult mai grav şi mai greu de eliminat pe termen mediu sau lung: incompetenţa.

Explozia informaţională pune la îndemâna oricărei persoane interesate biografii mai mult sau mai puţin corecte dar, cu marja de eroare datorată surselor, sugestive: studii întârziate şi licenţe la instituţii de o probitate academică îndoielnică, avalanşa doctoratelor plagiate nedeclarate oficial ca atare doar pentru că sursele au fost copiate mai puţin de 100%, «arderea» etapelor ierarhic-profesionale ce ar stârni invidia mai-sus amintitului împărat francez, exprimări publice frizând ridicolul şi îmbogăţind involuntar folclorul.

«Răsfoirea» biografiei majorităţii liderilor stârneşte reacţii controversate cetăţeanului de rând, fie că s-a dus sau nu la vot, ce pot fi sintetizate în celebra exprimare fără perdea a celui căruia soţia i-a născut doi gemeni, unul alb şi unul afro-american!

Pe această bază, calitatea programelor economice elaborate şi asumate de partidele şi guvernele ce s-au succedat la putere şi, respectiv, în opoziţie sunt sinteza perfectă a diagnosticului performanţelor statistic reflectate la nivel european. De ce? Citiţi-le! De ce? Pentru că nimeni nu le citeşte! De ce? Pentru că prim-planul mass-media este invadat de lupta anti-corupţie cu aşa o intensitate încât strategiile economice, de exemplu, mult mai importante, sunt aruncate în derizoriu.

Paradoxal, să lupţi împotriva corupţiei este infinit mai uşor decât să restructurezi, să construieşti şi să consolidezi o economie. Spre deosebire de codul penal, legile economice nu pot fi interpretate subiectiv iar, fără o pregătire minuţioasă, nu pot fi interpretate deloc!

În timp ce economia, aşteptând zadarnic, asemeni Cenuşăresei, un prinţ ce nu mai vine, propovăduind în stânga şi în dreapta lupta-anticorupţie lipsind-o de discreţia pe care i-ar impune-o teatral invocata prezumţie de nevinovăţie, România se auto-promovează copilăreşte ca o ţară definită de corupţie, prin contrast cu ţările care, la fel sau chiar mai corupte, nu recunosc a fi afectate de acest flagel nici în ruptul capului.

Pentru mulţi ani de acum înainte, chiar revenind la onestitatea vremurilor lui Vlad Ţepeş, România va purta eticheta unei ţări corupte, aplicată şi certificată ca atare de absurditatea referendumului ce urmează.