OPINII Cum i-am păcălit pe englezi cu rezervele noastre de aur

Din timp în timp, reprezentanţi ai Băncii Naţionale se simt datori să ofere explicaţii privind modul în care se administrează rezerva de aur de 103,7 tone a României. Mai ales când apar contestări privind oportunitatea plasării grosului acesteia (60%) în străinătate sau rentabilitatea acestui plasament (cu sau fără dobândă?).

Mi-a atras atenţia, recent, argumentaţia arbitrajistului-şef al BNR Dragoş Popescu ("Şapte lucruri ogligatoriu de ştiut despre aurul României", Hotnews, 21 martie).

Mai întâi să vedem de ce este necesară menţinerea a mai mult de jumătate din rezerva de aur afară, în speţă la Londra, în opinia experţilor BNR: "Menţinerea aurului în custodie la Banca Angliei, una din cele mai prestigioase şi sigure bănci centrale din lume, are ca scop, în primul rând, garantarea faptului că România dispune de o rezervă de aur standardizată şi disponibilă a fi utilizată ca garanţie în cazul unor operaţiuni de finanţare a ţării în situaţii de criză ori pentru o eventuală valorificare într-o perioadă scurtă de timp. (..) În cazul folosirii aurului din ţară drept garanţie (colateral) ar fi necesare câteva etape de verificare a  caracteristicilor lingourilor avute în vedere, etape ce ar face practic imposibilă folosirea în caz de urgenţă".

Cu alte cuvinte, plasăm peste 60 de tone de aur afară pentru a ne asigura că am putea să îl valorificăm rapid, drept colateral, în cazul unui împrumut de urgenţă. Plauzibil? Păi, nu prea. Aurul "nostru", toate cele 103,7 tone, reprezintă 3,6 miliarde euro. Scăzând aurul rămas în ţară (40%), mai rămân echivalentul a 2,1 miliarde euro. Cu alte cuvinte, România care dispunea de rezerve valutare de 35 miliarde euro în februarie (fără aur deci) are nevoie să menţină cu orice preţ cele 60 de tone de aur la Londra pentru a oferi garanţii că ar dispune, la nevoie, de un colateral în valoare de 2,1 miliarde euro (6% din valoarea rezervelor valutare)? Se teme cineva că am putea toca rapid cele 35 de miliarde euro încât să luăm un împrumut de urgenţă garantat cu aurul? Îmi scapă oare ceva? Când ai atâtea resurse la dispoziţie, tu tragi cu dinţii de un colateral aşa firav plasat neapărat afară?

BNR a fost acuzată, în ultimul timp, că nu încasează nimic pentru menţinerea celei mai mari părţi din rezerva de aur la Banca Angliei. Iată cum explică BNR, prin gura arbitrajistului său, situaţia. "Pentru păstrarea în custodie, custodele - în acest caz Banca Angliei - nu remunerează pe cel căruia îi prestează servicii. Ca atare, Banca Angliei nu plăteşte dobândă pentru aurul aflat în custodie nici unui client, fie bancă centrală sau comercială. (...) Aurul aflat în custodie la Banca Angliei aparţine în continuare României - şi nu poate fi folosit decât la instrucţiunile exprese ale Băncii Naţionale a României. O eventuală valorificare a stocului de aur ar implica o formă sau alta de înstrăinare, chiar dacă rămâne depozitat la Banca Angliei. Mai mult, anumite operaţiuni ar impune vânzarea aurului şi răscumpărarea ulterioară a acestuia pe perioada derulării acestor tipuri de operaţiuni, cantitatea de aur nu ar mai apărea în rezerva internaţională a României. (...) În cele din urmă dar nu în ultimul rând menţionez că plasarea aurului sau a altor active de rezervă în depozite la bănci comerciale sau alte tipuri de instituţii financiare, în operaţiuni de arbitraj sau de tip speculativ, se face cu un risc unul din cele mai importante fiind cel de contrapartidă. Materializarea acestui risc ar presupune chiar pierderea cantităţii de aur plasată la acea contrapartidă-aşa cum se spunea într-unul din articolele publicate de specialiştii BNR".

Carevasăzică, pentru că este o instituţie foarte sigură, Banca Angliei nu plăteşte dobândă deponenţilor de aur. Mai mult, suntem lăsăţi să credem că nici nu face speculaţii sau orice fel de alte operaţiuni cu aurul românesc, din vreme ce acestea ar trebui aprobate de BNR, iar derularea lor ar face ca aurul să dispară scriptic din rezervele raportate de BNR, deci ar fi vizibile din timp în timp (or, cum nu s-a întâmplat asta până cum...). Şi este foarte bine că BNR nu ia dobândă pentru aurul plasat în străinătate, în acest fel se ţine departe de orice speculaţie riscantă care ne-ar pune în poziţia să pierdem de tot aurul, mai ales dacă l-am plasa la alte bănci comerciale sau instituţii financiare în scopul unui câştig semnificativ.

Păi, asta înseamnă că i-am păcălit pe englezi! Chiar dacă ţinem acolo aurul fără dobândă, faptul că bieţii britanici nu pot face nimic cu el fără ştirea noastră (iar noi nu vrem asta, pentru că nu aveam mentalitatea de speculatori!) îi face să suporte degeaba costurile de depozitare, asigurare şi pază. Noi nu câştigăm nimic, dar ei pierd! Vorbesc de costurile de depozitare care nu sunt deloc neglijabile, dacă e să ne luăm după părerea altui angajat BNR. Iată de pildă cum critica Ionuţ Bălan (editorialist prolific prin presa economică cu titulatura vagă de "analist", fără nicio precizare despre angajatorul său principal) decizia Băncii Ungariei de a-şi repatria aurul de la Londra: "Faptul că Marea Britanie a votat pentru Brexit - proces îndelungat care nici măcar nu a demarat realmente - nu pune câtuşi de puţin la îndoială siguranţa depozitului de aur al statului ungar de la Londra. Aurul respectiv nu este «ostatic» în Regatul Unit. În aces­te condiţii, pare că NBH nu a făcut decât să-şi creeze costuri inutile de transport, pază şi asigurare" («Cum să le creezi cetăţenilor iluzia că sunt mai bogaţi», 8 martie, economica.net).

Păi, să ducem repede atunci şi restul aurului românesc afară, poate cine ştie, avem nevoie de urgenţă de un împrumut mai mare la un moment dat... Ca să nu mai zic de costurile "inutile" de pază şi asigurare pe care le suportăm în ţară. De ce să nu profităm de ignoranţa englezilor? (O ţin puţin langa cu ei, pentru că la argumentul că şi alte bănci centrale -precum Germania şi Olanda au început repatrierile din rezervele de aur -arbitrajistul-şef al BNR răspunde că acele retrageri n-au vizat deţinerile din Londra, ci pe cele din Paris, New York, etc. Mă rog, poate că Brexitul, cu implicaţiile ulterioare, priveşte mai mult Parisul sau New York-ul decât Londra şi nu ştiu eu bine...). Evident, o parte a acestui articol trebuie citită în cheia sarcasmului...