OPINII De FSDI poate atârna supravieţuirea sectoarelor strategice din economie

Mulţi s-au întrebat la ce bun un fond suveran de investiţii şi dezvoltare acum, în 2017, câtă vreme România nu mai dispune de mari rezerve de hidrocarburi în proprietate care să nască întrebarea cum gestionăm sumele rezultate din valorificarea lor pentru generaţiile viitoare.

Nu suntem Norvegia, nu suntem nici vreo monarhie din Golf, nu ne aflăm cumva în treabă cu un astfel de fond? Răspunsul este că avem, la rândul nostru, de gestionat ceva resurse şi companii strategice pentru generaţiile viitoare şi, prin intermediul acestui Fond, am putea să o facem mai bine.

Aderarea la UE presupune câteva reguli stricte, printre care şi limitarea drastică a ajutoarelor de stat. Nu poţi interveni în economie decât punctual şi foarte limitat, iar multe companii româneşti sau întregi sectoare de activitate au fost/sunt ameninţate cu punerea lacătului sau cu privatizarea pe 2 lei pentru a supravieţui. Vezi sectorul îngrăşămintelor pe fondul majorării preţului la gaze cu ceva ani în urmă, declinul Oltchim, când petrolul era scump şi imposibilitatea de a rentabiliza combinatul când ţiţeiul s-a ieftinit, problemele cu care se confruntă CE Oltenia în prezent, paragina în care a ajuns CFR Marfă scoasă şi retrasă apoi de la privatizare, situaţia Poştei, etc.

Statele europene nu pot investi în societăţi de importanţă strategică lovindu-se de pragul ajutorului de stat, dar un fond suveran n-ar avea astfel de bariere, dacă ar considera că este necesar să parieze, pe termen lung, pe companiile din portofoliul sau. Dispunând de câteva miliarde de lei anual din dividendele societăţilor din portofoliu şi, eventual, vânzări de pachete minoritare, FSDI ar avea ocazia să pună umărul la salvarea unor entităţi/sectoare de activitate care se confruntă temporar cu probleme, să participe la retehnologizări pentru creşterea performanţei companiilor de stat sau, de ce nu, să se comporte ca un investitor în zone în care concurenţa din partea companiilor occidentale nu e foarte entuziastă (în Republica Moldova de pildă). Sigur, nici de construcţia unor spitale regionale n-ar fi rău să profităm, dar până se realizează acestea, există lucruri mai presante prin bucătăria companiilor deţinute de stat. Iar partea care mă face optimist din draftul de lege privind înfiinţarea şi funcţionarea FDSI este prevederea care interzice vânzarea unor pachete de acţiuni care ar duce la pierderea posturii de acţionar majoritar a statului în companiile din portofoliul Fondului. Cu alte cuvinte, nu riscăm să dăm pe mere ce luăm pe pere, ci doar să folosim mai înţelept puţinele fructe pe care le mai produce economia locală. Cu un astfel de fond activ, nu cred că am mai fi auzit cu ani în urmă de necesitatea privatizărilor prin majorare de capital, proces prin care statul îşi dilua ponderea, iar investitorul străin o creştea ajungând majoritar pe seama aporturilor de capital aduse în companie, investiţii a căror valoare a fost ulterior disputată (vezi procesele statului cu distribuitorii de electricitate), dar fără ca asta să mai aducă în posesia statului res-pectivele firme. Sau, cel puţin, nu la scara la care ajunsese fenomenul respectiv.