OPINII De ochelarii de cal nu te scapă Crucea Roşie. Poate SMURD-ul

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 august 2017

De ochelarii de cal nu te scapă Crucea Roşie. Poate SMURD-ul

În urma reacţiilor acide ale mai multor oficiali din Guvernul Tudose pe marginea modului în care băncile româneşti se pricep să-şi ascundă profiturile, deghizându-le în pierderi, au apărut, inevitabil, avocaţii băncilor care şi-au scos pe taraba media contraargumentele.

Mi-a sărit în ochi articolul "Pentru bugetul statului băncile au fost SMURD, nu Crucea Roşie" publicat pe 11 august pe un site de ştiri de expertul principal din BNR, Daniel Oanţă, fost jurnalist. Referirea la Crucea Roşie vine dintr-o declaraţie a premierului, care găsea cam greu de digerat faptul că băncile, care nu sunt Crucea Roşie, pot recidiva, an după an, bifând cu cerbicie pierderi.

Ei bine, zice Oanţă, pentru multe milioane de europeni, sectorul bancar a fost spital, nu Crucea Roşie, pentru că s-au scos bani publici pentru salvarea lor. Pe când, "România, graţie Acordului de la Viena şi politicii prudenţiale a BNR, se numără printre puţinele state care nu au cheltuit niciun cent din banul public pentru a susţine băncile".

Aici parcă l-am auzi pe Boc, cu leuţul lui. Da, nu s-au scos bani din bugetul public... direct. Dar împrumutul de la FMI? Cel care a permis eliberarea masivă a RMO-urilor băncilor care au primit astfel o infuzie nesperată de capital? Împrumut care, aparent restituit de BNR, a fost, de fapt, rostogolit ulterior prin noi credite luate de Ministerul de Finanţe pentru care se plătesc dobânzi din bani publici...

"În raport cu bugetul de stat, cel atât de chinuit de măsuri adoptate simultan de creştere permanentă a cheltuielilor şi amputare prin lege a veniturilor, ne aflăm aşadar în situaţia de excepţie pe plan european în care sistemul bancar a adus bani, nu i-a luat", subliniază Oanţă. Specialitatea BNR: să pretinzi că nu vezi copacii din cauza pădurii.

Dar staţi puţin, asta nu e tot, Băncile din Romania nu doar că n-au stat cu mâna întinsă la stat dar chiar au pus ceva în punga statului care stătea cu mâna întinsă la ele, în criză. Autorul mai arată: "Mai mult decât atât, băncile care activează în România au reuşit nu numai să se menţină pe linia de plutire fără a cere ajutorul statului, dar şi să finanţeze deficite bugetare generate de politici greşite ale statului exact în momentele în care a fost nevoie de o astfel de finanţare, mult mai ieftină decât altminteri. Pentru bugetul statului român, din această perspectivă, băncile au jucat mai mult decât rolul Crucii Roşii, au fost un fel de SMURD!".

Carevasăzică să iei bani de la Banca Centrală la dobânda de politică monetară cu care să cumperi apoi certificate de trezorerie la dobânzi superioare nu înseamnă să dormi pe tine complăcându-te în operaţiuni fără risc, dar lăsând în acelaşi timp sectoarele productive din economie fără finanţare (deh, acolo creditarea are şi necunoscute, mai poţi să şi pierzi), ci pur şi simplu să te comporţi ca ultim salvator al statului, cu banii statului (parcă BNR n-are totuşi acţionari privaţi, nu?).

"Ele au cumpărat datoria României la cheltuieli cu dobânda cu mult sub ceea ce piaţa considera normal la momentul respectiv că statul nostru ar merita. Pentru că au înţeles ceea ce nu înţeleg contabilii cu mânecuţe din zilele noastre, că barca e una singură. Şi nu trebuie decât să te uiţi la expunerea pe titlurile de stat româneşti ale băncilor, cea mai mare din Europa, pentru a înţelege asta", mai spune Oanţă. Mda, numai că nu toată "piaţa" era finanţată de BNR pentru respectivele achiziţii, ci doar o parte a ei. Mai departe, Oanţă aduce vorba de aporturile de capital cerute de BNR acţionarilor băncilor străine ("aceste intrări de capital care, de la debutul crizei încoace, se cifrează la câteva miliarde bune de euro, au fost însă discrete, pentru că aceasta este atitudinea responsabilă faţă de un sistem care asigură intermedierea financiară şi plăţile fără sincope din economie"), dar uită apoi cu graţie de miliardele de euro, chiar mai multe, care au ieşit ulterior din ţară, pe seama dezintermedierii financiare. Mă rog, aşa o fi fişa postului la BNR, să ai calitatea de a vedea doar realitatea care îţi convine.

După ce solicită bărbăteşte ca instituţiile statului să facă lumină în cazul potenţialei evaziuni din domeniul bancar - uitând că ministrul de Finanţe declarase recent că tocmai transformase, în urma unor controale, o pierdere de sute de milioane de lei raportată de o bancă într-un profit frumuşel - expertul BNR identifică şi o posibilă sursă de pierderi pentru bănci şi deci o cauză a neplăţii impozitelor către stat: "Au fost oare şi factori interni care au determinat aceste pierderi de profitabilitate la nivelul băncilor comerciale? Fără îndoială! Dar pentru că Guvernul României tocmai şi-a angajat un consilier onorific pe bănci şi fiscalitate (avocatul Piperea, n.m), adică exact domeniile îngemănate ale scandalului de zilele acestea mă gândesc doar la unul dintre aceşti factori. L-ar putea ruga oare dl. Ministru al Finanţelor pe dl. Prim Ministru să-l roage pe dl. Consilier să facă o analiză a impactului a 2 legi, una parţial, cealaltă total neconstituţională, asupra profitabilităţii băncilor şi, pe cale de consecinţă, să estimeze în bani impactul asupra veniturilor bugetare?".

Adică iată de ce nu declară băncile profit şi iată de ce statul nu încasează impozitele aferente, că bietele bănci au avut pe cap legea dării în plată şi pe cea a conversiei împrumuturilor! Ce se poate spune în final trăgând linie sub argumentaţia lui Daniel Oanţă? În mod cert, de ochelarii de cal nu te poate scăpa Crucea Roşie! Poate doar SMURD-ul să-l descarcereze pe expertul BNR din aceştia...

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Scrieti cu un asa patos, de parca dezintermedierea sau optimizarea fiscala pentru a nu plati impozit la stat ar fi absolut ilegala.

    Stati ca acum se cerceteaza daca unele dintre banci, sau toate, au incalcat sau nu legea. 

    Daca au incalcat-o, ar fi normal ca guvernul sa le puna la plata. Dar bineinteles, ar fi bine ca si Voiculescu sa fie pus la plata daca tot este vorba despre cei care fura statul Roman. 

    Daca se constata ca bancile au fentat statul legal, atunci cei care au facut legile sau cei care nu sunt in stare sa creeze o legislatie mai buna sunt de vina, nu bancile fiindca reusesc sa respecte legea intr-un mod evident defavorabil romanilor. 

    Ce este absolut anormal este sa intarati cetatenii sa isi retraga banii din bancile care nu au platit impozit. Asta inseamna subminarea economiei nationale si ar trebui pedepsita.

    Sau trebuie sa va spun eu ca bancile sunt cele mai importante institutii pentru economia nationala? Sigur, nici mie nu imi place, si nu ar fi rau ca puternicii zilei, din alte tari probabil, nu din Romania, sa gaseasca metode care sa reduca putin importanta bancilor pentru economie, astfel incat caderea unei banci mari sa nu mai provoace atat de usor crize. Dar pana atunci... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb