OPINII Meci de pregătire cu vuvuzele în pauza campionatului politic

Prin consensuala decizie de non-combat şi cedarea benevolă a puterii executive unui lot încropit din jucători semi-anonimi de la echipe obscure din ţară sau străinătate, partidele politice din fruntea clasamentului au dorit să-şi ofere răgazul necesar pregătirii decisivei confruntări din noiembrie. Un astfel de răgaz era necesar şi a fost exploatat de la caz la caz: s-au schimbat conducători de joc sau antrenori (Dragnea - in, Ponta - out), au fuzionat echipe cu loturi insuficient de competitive individual (PMP& UNPR), se încearcă excluderea din campionat a celor bănuiţi ca fiind dispuşi a ceda puncte pe teren propriu (Tăriceanu, ALDE), se luptă pentru promovare (USR) sau se încearcă în mod straniu evitarea prin ignorare şi inacţiune a unei probabile contraperformanţe de răsunet (PNL).

Instalarea acestui armistiţiu de forma unei "come auto- induse" mediului politic românesc a limitat drastic disputele şi atacurile inter-partinice, singura formă de promovare a politicienilor în lipsa unor programe coerente şi convingătoare, de altfel inutile datorită dezinteresului electoral (Primăria Bucureştilor este exemplul cel mai sugestiv în acest sens!).

Starea de acalmie politică, accentuată spre limitele letargiei de canicula lunii ce tocmai s-a încheiat, fără ca luna august să ofere perspectiva vreunei schimbări, fiind incompatibilă cu profilul adepţilor "luptei continue" comercial promovate de Che Guevara, trebuiau identificate identităţi din afara armistiţiului politic care să fie luate în colimator. Astfel, fără multă dificultate a fost identificată, sub forma unui meci de pregătire, o ţintă ideală: Banca Naţională a României. De ce ideală? În primul rând, nu poate fi catalogată ca aparţinând unui partid politic sau altuia, deci nu se încalcă armistiţiul. Apoi, rolul şi activităţile sale sunt caracterizate de o complexitate al căror înţeles nu poate fi lămurit prin simpla lecturare a articolelor Wikipedia, totul dublat de obligativitatea unei inerente discreţii obligatorii pentru evitarea consecinţelor accesului neautorizat sau prematur la informaţii sensibile.

Critica este departe de a fi o activitate reprobabilă, fiind chiar necesară. Nu există bancă centrală care, într-un moment sau altul, să nu fie supusă criticii. Spre deosebire de chimie sau de fizică, în domeniul economic-financiar, modelarea nu are decât o eficienţă limitată de imposibilitatea identificării, cuantificării corecte şi controlării comportamentului tuturor variabilelor cu impact asupra activităţii acestui domeniu. Situaţiile când o estimare economic-financiară se realizează integral sunt extreme de rare şi, de fapt, consecinţă a unor factori neavuţi în vedere, dar favorabili!

Banca Naţională a României este criticabilă, la fel cum este criticabilă orice instituţie. Cea mai bună dovadă o constituie chiar propriile rapoarte, din care sunt extrase datele aduse în discuţie. Credibilitatea bunelor intenţii este, însă, serios afectată atunci când critica, influenţată de succesul facil al emisiunilor "de tip pamflet", se identifică acestora.

Astfel, este greu de înţeles legătura dintre seriozitatea instituţiei şi corectitudinea politicii sale, pe de o parte şi, pe de altă parte, nivelul salariilor conducătorilor săi sau capacitatea cilindrică a autoturismelor pe care le conduc, apartenenţa sau nu la organizaţii oculte ... Este greu dacă nu imposibil de acceptat faptul că FMI, ECB sau alte organisme internaţionale nu s-au raliat iniţiativei deputatului Zamfir doar pentru că aşa le-a cerut BNR. Discrepanţa dintre sutele de mii de cazuri ce au impresionat şi determinat pe iniţiatori să promoveze Legea dării în Plată şi cele câteva sute de cazuri concrete de transpunere în practică a prevederilor legii deja ameninţată de desuetudine, nu poate fi imputată BNR.

Mai mult sau mai puţin întâmplător, intrarea DNA în scenă şi acuzaţiile formulate la adresa vice-guvernatorului Olteanu pun neîndoielnic instituţia Băncii Naţionale şi Conducerea sa într-o poziţie delicată, dar ostentativitatea entuziasmului public exprimat de anumiţi opinenţi se va dovedi prematură. Să ne gândim, comparativ, la Christine Lagarde.

Poate că acuzaţia la adresa lui Bogdan Olteanu se va dovedi reală, dar cazul este deocamdată încă un motiv de a ne întreba asupra legăturii dintre această presupusă faptă de corupţie şi altele similare şi modul de finanţare a campaniilor şi activităţii partidelor politice, aceasta din urmă constituind un subiect doar timid şi sporadic abordat de presă şi, aparent cel puţin, de loc de organele abilitate!

Pe scurt, strategia ofensivei împotriva BNR seamănă izbitor cu aceea a cuceririi legendarei cetăţi a Ierihonului, cea mai veche aşezare urbană actuală, ale cărei ziduri au căzut după ce anticii asediatori au mers în jurul oraşului fortificat zilnic, timp de şapte zile suflând în şapte trompete, un fel de vuvuzele.

Până în noiembrie, când armistiţiul încetând, BNR va fi trecută în rezervă!