OPINII Morala exitului FP de la Engie

Am aflat că Fondul Proprietatea îşi convoacă acţionarii la sfârşitul lunii noiembrie pentru a decide privind demararea unei oferte publice pentru pachetul de 12% pe care Fondul îl deţine la ENGIE România. Este o premieră pentru FP, până acum acesta evitând să îşi facă exitul prin intermediul unei oferte publice de listare (FP a mai vândut pachete prin bursă, dar la companii deja listate, precum Transgaz, Romgaz, Conpet). O mişcare cu atât mai interesantă din perspectiva pachetului de 20% din Hidroelectrica pe care Fondul încă îl deţine şi pentru care tot presează statul, acţionarul majoritar, să demareze un IPO. Să se contureze o strategie de exit pentru pachetele minoritare odată cu această ofertă la ENGIE?

Nu m-aş grăbi foarte tare pe această pistă. În urmă cu mai bine de un an, în iulie 2017 mai exact, apărea ştirea că FP a dat în judecată conducerea ENGIE România pentru strategii incorecte vizând preţurile de transfer. Fondul chema în judecată actuali şi foşti membri din conducerea Engie România din cauza unor contracte de consultanţă încheiate cu acţionarul majoritar, România Gas Holding BV, în perioada 2011-2015, FP considerând că încheierea acestor contracte poate fi considerată un abuz de putere din partea acţionarului majoritar. În 2015 de pildă, valoarea acelor contracte de consultanţă strategică şi management se ridicase la aproape 3 milioane euro, o suma considerată nejustificată câtă vreme ENGIE avea proprii directori şi propriul consiliu de administraţie.

În concluzie, FP încearcă să iasă din acţionariatul ENGIE, după ce a încercat o vreme să forţeze maximizarea profitului din dividende inclusiv prin procese în justiţie, încercări fără prea mare succes, după cum se pare. În plus, cum se aflau la cuţite cu managementul ENGIE, administratorii FP îşi pierduseră orice speranţă de a-şi mai vinde participaţia majoritarului, cum au făcut cu deţinerile Enel la subsidiarele Electrica. Sau cum speră să poată face cu deţinerea la Hidroelectrica pe care să o paseze înapoi statului la un preţ la fel de gras cum au reuşit la Electrica. Or, ce negociator e mai slab decât statul? Experienţa de la Romgaz, unde FP şi-a vândut participaţia pe bursă la minim istoric (vezi şi cazul asemănător de la Transgaz) arată că piaţa de capital se comportă ca o veritabilă hienă când simte gustul sângelui (exitul precipitat). Şi cum toată lumea ştie că FP vrea să renunţe repede la deţinerile sale, discountul semnificativ este ideea cu care se pleacă din start.

Morala? Listarea la bursă a pachetelor minoritare este bună doar când ai epuizat orice şansă de a negocia cu majoritarul vinderea acţiunilor sau când nu ai nicio speranţă că vei găsi un alt minoritar amator să vină în loc (şi, cu stratgia preţurilor de transfer proas-păt pusă pe tapet de FP la ENGIE, e greu de crezut că va dori altcineva să facă rocada cu FP-ul). Dar, bine împachetată în marketingul sindicatului de intermediere, oferta FP la ENGIE ar putea să pară chiar tentantă. Oricum, fondurile noastre de pensii nu sunt prea selective, doar au bani de investit şi "piaţa e mică" (nu mai revin la povestea plasamentului în acţiuni Digi).