OPINII Producătorii de angoase faţă de majorarea salariului minim se reorientează

Va amintiţi de temerile privind declanşarea unei hiperinflaţii la nivel global odată cu pornirea tiparului de către băncile centrale? Se petrecea prin 2009-2010 şi mulţi dintre cei care au pariat atunci pe aur şi argint (refugiile tradiţionale) au făcut bani buni pentru o perioadă. S-a descoperit apoi că o inflaţie generală e mai greu de produs într-o lume globalizată, dominată de economiile de piaţă, unde angajatorul majoritar nu mai e statul. Fără creşterea simultană, din pix, a tuturor pensiilor şi salariilor e mai greu să ai inflaţie or în criză angajatorii privaţi numai la creşteri de venituri pentru salariaţi nu se gândeau. Ceva similar, dar la o altă scară, avem cu proiectul majorării veniturilor demarat în România din 2016. Multă vreme am auzit placa "dar productivitatea noastră e mai mică". Tehnologia superioară din Vest ar determina o productivitate mai bună decât în Est iar, de aici şi diferenţa dintre salarii, care trebuie musai menţinută până ne punem la punct cu tehnica, altfel ne vor pleca investitorii. S-a observat apoi că argumentul nu ţine în retail şi în general într-o lume dominată de servicii, că nu e nicio diferenţă între productivitatea unei casiere din Kauflandul din Berlin şi una de la Bucureşti. Deci nu productivitatea ar trebui să ţină salariile jos în România, o economie dominată oricum de importuri şi unde producţia are în general valoare adăugată mică, ci... inflaţia. Inflaţia a devenit noul cal de bătaie al celor care şi-ar dori ca salariile româneşti să rămână "competitive". Dacă mărim salariile veţi vedea cum şi preţurile cresc rapid şi nu vă veţi alege cu nimic, ba poate chiar veţi pierde bani - ne spun aceştia.

Până acum nu s-a confirmat, salariile au crescut în ultimii 2 ani mult peste rata inflaţiei, salariul mediu net fiind tras în sus de majorările operate în sectorul bugetar (la nivel de economie aces­ta a urcat de la 2076 lei în august 2016 la 2669 lei în august 2018, avans de aproape 30%) iar salariul minim pe economie fiind urcat administrativ în mai multe etape la rândul său (de la 1250 lei în 2016 ar putea ajunge în noiembrie la 2080 lei, plus 66%). Se pare că majorarea veniturilor nu prea s-a regăsit în inflaţie de vreme ce aceasta, după un vârf de 5% consemnat în acest an, tinde să se apropie de prognoza BNR pentru finalul lui 2018 (3,5%). Asta după ce în 2017 preţurile au urcat cu doar 1,3%. Iar dacă privim atent ponderea produselor şi serviciilor incluse în coşul inflaţiei, observăm că aproape jumătate din majorarea de preţuri din ultimii 2 ani a fost generată de dinamica tarifelor la utilităţi şi combus­tibili. De ce nu s-au dus majorările de venituri direct în preţuri? Din punctul meu de vedere pentru că suntem într-o piaţă concurenţială unde importurile din ţările vecine (Ungaria, Moldova, Bulgaria, Polonia) pot descuraja tentativele producătorilor locali de a profita de plusul de vigoare al cererii. Dacă îşi vor majora prea tare marja de profit atunci vor fi concuraţi de importuri şi ar putea pierde cota de piaţă, aşa că ce ar lua pe mere ar da pe pere. Prin urmare, după productivitate şi inflaţie, producătorii de angoase legate de majorările de venituri în România ar trebui să găsească alt cal de bătaie. Eventual, poate trec de la economie direct la filosofie atacând meandrele consumismului.