OPINII Rusia şi falsificarea istoriei

În toată agitaţia din jurul tentativei de asasinare a lui Serghei Skripal mi-a atras atenţia o declaraţie a ambasadorului Rusiei din Marea Britanie, Alexander Yakovenko. Excelenţa Sa, urmare a instrucţiunilor primite de la MAE rus, a ieşit în faţa presei pentru a se arăta deranjat de o declaraţie a lui Boris Johnson. Acesta afirmase că Vladimir Putin doreşte să folosească Cupa Mondială la fotbal, găzduită de Rusia, în scop de propagandă, la fel cum Adolf Hitler a folosit Jocurile Olimpice de la Berlin, în 1936.

Ambasadorul Rusiei, cum spuneam, a condamnat afirmaţia drept "dezgustătoare". Eu credeam că dezgustător şi iresponsabil este să foloseşti substanţe toxice, interzise de tratatele internaţionale (la care, formal, şi Rusia este parte). În fine... Interesant pentru noi, acum, este un anume pasaj din declaraţia ambasadorului Yakovenko. "Nimeni nu are dreptul să insulte poporul rus, care a înfrânt nazismul"...

Las la o parte acum confuzia, intenţionată, între "poporul rus" şi dictatorul din Kremlin. La acesta din urmă se referise Boris Johnson, nicidecum la "poporul rus". Problema pe care o ridic este alta.

Aşa-zisul "Mare Război de Apărare a Patriei" este un element important al ideologiei ultra naţionaliste promovate de autorităţile de la Moscova. Rusia apare aici şi ca victimă, şi ca salvator providenţial. Occidentul, în această interpretare, este când complice (cu fasciştii, se înţelege), când beneficiarul tâmp şi nerecunoscător al sacrificiului marelui popor din Est.

Este momentul, aşadar, să vedem cum au stat lucrurile cu adevărat.

Germania a atacat Uniunea Sovietică la 22 Iunie 1941. Războiul din Est a fost o încleştare titanică între două imperii totalitare.

Ceea ce poate că multă lume nu realizează - iar această ignoranţă le permite politicienilor de la Moscova să îşi continue campania lor de victimizare - este că războiul din Est... nu s-a des-făşurat în principal în Rusia. (Iar Al Doilea Război Mondial nu se rezumă la campania din Est).

Mulţi asociază campania din Est cu bătălia de la Stalingrad (fără îndoială importantă). Sau cu încleştările de la Kursk, Leningrad sau Moscova. Însă cele mai multe dintre bătăliile acestei campanii s-au dus pe alte teritorii decât cele ruseşti. Bătălia de la Kiev (August-Septembrie 1941), când URSS a pierdut circa 700.000 de oameni. Bătălia de pe Nipru (1943), din Ucraina, o operaţiune colosală, în care au fost implicaţi aproape 4 milioane de soldaţi. Nici Harkov şi nici Narva nu sunt în Rusia. Operaţiunea Bagration, care a mobilizat circa 2 milioane de soldaţi, s-a desfăşurat în Belarus.

Este dincolo de orice îndoială că armata germană a comis crime de război în Rusia. Şi că numeroşi ostaşi ruşi au căzut în lupta împotriva trupelor germane (şi aliate cu Germania). Însă ocupaţia cea mai dură au avut-o de îndurat nu ruşii, ci alţii. Proporţional, cele mai grele pierderi le-a avut Polonia, care a piedut circa 17% din populaţie. În Lituania au pierit circa 14 procente, iar în Letonia circa 12. În URSS, Belarus a fost cea mai afectată zonă (25%). Ucraina, 16%. Rusia a avut pierderi de circa 12 la sută. Mai puţin decât Armenia (13%), pe teritorul căreia nu au avut loc lupte. (Germania, în comparaţie, a pierdut 8% din populaţie).

Autorităţile ruse se folosesc de confuzia, comună, între URSS şi Rusia, pentru a confisca memoria celui de-Al Doilea Război Mondial. După cum ele trec sub tăcere şi ajutorul, esenţial, primit din Occident. Fără de care nu încape nici o îndoială că URSS ar fi fost înfrântă. Un singur exemplu: prin programul Lend-Lease au fost livrate în URSS 1900 de locomotive. În timp ce producţia internă, în timpul războiului, a fost doar de 446.

În luptele din Est au murit, într-adevăr, milioane de soldaţi sovietici. O parte dintre aceştia erau ruşi. Însă trebuie spus că foarte mulţi au fost nu doar victimele nazismului, ci şi ale megalomaniei şi incompetenţei guvernanţilor din Kremlin, în frunte cu Stalin, pentru care nu conta ce pierderi are Armata Roşie. Alţii au fost omorâţi chiar de regimul sovietic, de pildă în campania de deportări interne sau în represiunea politică, care nu a încetat.

Este cert că Rusia a avut un rol important în război. Însă "înfrângerea nazismului", un sistem cu care Moscova a semnat un "pact de neagresiune" în 1939, a fost o întreprindere mult mai complexă. Iar Rusia nu a fost, în nici o interpretare, cea mai afectată zonă.

În loc să se preocupe de "fascismul" altora, guvernanţii actuali de la Moscova ar trebui să se uite mai bine în propria ogradă. Regimul lui Putin - imperialist, militarist şi ultra-naţionalist - a început să semene tot mai mult cu definiţia unui stat fascist.

În ce priveşte Cupa Mondială, spre deosebire de englezi, noi suntem scutiţi de probleme diplomatice. România nu s-a calificat, pentru a nu-ştiu-câta oară. Fotbalul românesc, dominat de bande de penali care fac circ la televizor, şi-a confirmat declinul terminal. Echipă slabă, campionat jalnic. Ce noroc pe noi...