OPINII S-a scumpit (şi)... apa de ploaie!

LAURENŢIU MITRACHE
Ziarul BURSA #Miscellanea / 22 mai 2017

Nu ştim dacă insistenţa de început de an a Institutului Meteorologic de a prevesti un sezon de primăvară deosebit de ploios cu mare probabilitate de a caracteriza întregul an 2017 a fost datorată unor informaţii certe sau doar precauţiei de a evita posibile acuze de neprevenire a populaţiei şi a instituţiilor statului asupra unor fenomene adverse şi a consecinţelor nefaste ale acestora.

Cert este faptul că, într-adevăr, ploile au depăşit vizibil media ultimilor ani, după cum la fel de certă este şi lipsa oricărei reacţii de prevenţie din partea autorităţilor centrale sau locale, spre deliciul televiziunilor de ştiri care, cu un minim de efort şi cheltuieli exploatează discutabil dramele celor efectiv loviţi de viituri sau grindină...

Fapt remarcabil, totuşi, a fost o instituţie care nu doar a luat în serios avertismentele meteorologilor, dar a şi acţionat rapid, concret şi extrem de eficient: ApaNova Bucureşti!

Bănuind că anunţul public din 14.03.2017 putea trece neobservat, disimulat în noianul "ştirilor pe surse", ApaNova Bucureşti îşi notifica şi individual, prin "sms" stimaţii clienţi asupra avizului ANRSC nr. 426490 din 1 aprilie (ce coincidenţă!) privind modificarea "structurii tarifare": ponderea serviciului de alimentare cu apă scade de la 82% la 65%, în timp ce ponderea serviciului de canalizare va creşte de la 18% la 35%.

Pentru a înlătura orice posibilă îngrijorare a cetăţeanului bucureştean - în general cârcotaş - ApaNova precizează inocent nemodificarea tarifului combinat: 5,5 lei/mc + TVA.

A, desigur, cum era să uităm, mai este un mic amănunt: TVA pentru serviciul de apă (redus ca pondere) este de 9% în timp ce pentru serviciul de canalizare (cu pondere majorată) este de 19%!

La prima vedere şi privită exclusiv din punctul de vedere al ApeiNova, măsura pare a-i fi fost impusă de responsabilii - externi ai instituţiei în cauză - preocupaţi de compensarea unor cheltuieli bugetare oarecum pripit asumate, prin venituri nu din piatră-seacă, ci din apă!

O cercetare mai atentă arată că, dacă prin schimbarea configurării structurii, tarifarea netă nu este afectată, costul facturilor va fi influenţat de includerea în calcul a unei cantităţi sporite de... apă de ploaie, apa efectiv consumată fiind măsurată obiectiv de aparatele de măsură instalate!

Profitabilitatea apei de ploaie pentru ApaNova este infinit superioară comparativ cu aceea din agricultură, de exemplu. De ce? Simplu: cantitatea apei de ploaie pe mp este înmulţită cu suprafaţa terenului unei gospodării şi considerată a fi în întregime deversată la canalizare, chiar dacă incinta respectivă nu este pavată şi apa este integral absorbită în pământ. Oarecum similar, în cazul locuinţelor "la curte" şi dispunând de o mică grădină, cea mai mare parte a apei consumate (şi corect facturată) este destinată întreţinerii grădinii, respectiv nu accesează reţeaua de canalizare. Cu toate acestea, este facturată ca şi cum ar fi deversată integral în reţeaua de canalizare!

Considerând cele două aspecte, este greu de exclus existenţa unui subtil "trade-off" prin care dacă "îmi dai mai mult TVA" te las să "încasezi" mai multă apă de ploaie! Totuşi, o tranzacţie riscantă: dacă pentru 2018 Institutul Meteorologic va prevesti o secetă cumplită? Revenim la facturarea 100% a apei de consum?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb