OPINII Statul vrea clienţii captivi ai băncilor

Nu-mi amintesc de când n-am mai văzut ca statul şi băncile să-şi dispute deponenţii, iar exact acest lucru vrea PSD-ul să se întâmple din 2018. Anticipează oare strategii partidului revenirea crizei bancare?

Să vedem mai întâi ce scrie negru pe alb în noul program de Guvernare adus în faţa opiniei publice odată cu intrarea Guvernului Dăncilă în pâine: "În vederea împăcării nevoii de creştere economică cu nevoia consolidării sustenabilităţii fiscal bugetare, propunem emiterea de obligaţiuni pe termen mediu şi lung pentru populaţie şi ulterior pentru alte entităţi. Începând cu 2018 vom emite titluri de stat pentru populaţie, în moneda locală. Perioada va fi cuprinsă între 5 şi 20 ani. Dobândă anuală mai mare de 4%". (pagina 34, la capitolul "Politici macroeconomice. Fiscalitate. Buget").

În acest moment, la licitaţiile organizate de Finanţe pentru emisiunile de titluri de stat, randamentul mediu la care acestea se adjudecă este cuprins între 3 şi 4% pentru scadenţele între 3 şi 5 ani. Cu alte cuvinte, băncile ar ajunge să concureze cu populaţia pentru scadenţele "scurte" ale titlurilor de stat, ceea ce ar reprezenta o premieră având în vedere că statul n-a mai încercat de multă vreme să mobilizeze masiv economiile populaţiei.

Să nu uităm că în acest moment cei care economisesc în depozite au la dispoziţie dobânzi în jur de 1% la scadenţa de un an, deja real-negative (de exemplu, la CEC primeşti 0,7% pe an pentru scadenţa la 12 luni, BRD urcă ştacheta la 0,9%, iar la Banca Transilvania ai "chiar" 1,5% pe an), astfel încât un randament de 4% ar fi super-atractiv. Să primeşti de 3-4 ori mai mult ca la bancă ar putea scuza blocarea banilor o perioadă mai lungă decât de obicei.

De ce atâta dărnicie însă pe strategii PSD, or bănui aceştia ceva ce potenţialii cumpărători ai acestor titluri nu ştiu încă?

O primă bănuială e legată de inflaţie. Aceasta dă semne de creştere, oferind deja dureri multiple de cap celor care s-au împrumutat în lei la Robor de 1%. Creşterea inflaţiei va duce la creşterea dobânzilor, iar băncile ar începe să ceară din ce în ce mai mult. Aşa că statul se poate gândi să-şi strângă din vreme rezerve de lichiditate din partea persoanelor fizice care pot fi tentate uşor acum prin comparaţii cu randamentul depozitelor.

O a doua bănuială vine dinspre burse. În mod simpatic, indicele american Dow Jones pierduse, pe 2 februarie, 666 puncte (peste 2,5%), marcând o săptămână grea pentru bursele din lume (spun "simpatic" pentru că şi în 2009, pe 9 Martie, finalul scăderilor era marcat de o cifră identică, aceasta reprezentând atunci valoarea minimă a indicelui S&P 500, borna simbolică de unde indicele începuse recuperarea). Or, în contextul în care bursele scad, pieţele imobiliare şi apoi economiile încep să le urmeze, iar băncile se confruntă cu pierderi foarte repede (să ne gândim, din nou, la bula creditelor în lei acordate cu Robor la minim istoric). Vor mai dori băncile cu pierderi potenţiale să împrumute statul sau îşi vor conserva capitalul mai întâi? În tot cazul, cele care vor mai împrumuta statul o vor face la randamente mai mari, sensibil peste ce îşi propune acum statul cu aparentă generozitate în programul de guvernare (cei "peste 4%" pentru populaţie). Dar, chiar dacă dobânzile din piaţă vor fi superioare, mulţi deponenţi s-ar putea felicita că au împrumutat statul mai ieftin, dacă o nouă criză bancară îşi face apariţia la orizont. În fond, ce aţi prefera, 4% din ceva sau 8% din nimic (mă refer la reglementările "bail-in" aici)?