OPINII "Tirania pieţelor" contează doar dacă vrei să te laşi tiranizat

Alegerile din Statele Unite au reprezentat încă un pretext pentru reambalarea formulei "tirania pieţelor".

Anterior, pieţele erau la fel de sensibile în ceea ce priveşte Brexitul, Grexitul, modificarea strategiei de politică monetară a marilor bănci centrale, etc, etc. La o scară mai redusă, majorările de salarii din România erau combătute recent cu o ameninţare similară: investitorii vor penaliza derapajele bugetare, iar dobânzile la care ne împrumutăm vor creşte.

Pieţele au devenit tot mai sensibile în ultima vreme şi nu le mai ajunge raportarea la indicatori banali precum raportul preţ/profit pe acţiune sau randamentul la dividend - acum, tremură speriate sau tresar exuberante şi la ultimele analize geopolitice, la interpretarea unor declaraţii ale oficialilor Fed/BCE, la ultimele rapoarte macro, etc. Pe măsură ce investiţiile au devenit tot mai decorative, iar ponderea speculaţiilor a crescut (vezi scăderea perioadei medii de deţinere a acţiunilor la bursa din New York, de la 6-7 ani, la jumătatea secolului trecut, la câteva luni, în prezent), volatilitatea a urcat la rândul său, iar media transmite prompt cum ne mai oscilează averea personală în funcţie de cotaţiile bursiere provocându-ne transpiraţii reci pe spate.

Dar este acest lucru un motiv chiar atât de mare de preocupare? Poate doar în situaţia în care ţi-ai pus toate ouăle într-un singur coş. Dar când ai banii împărţiţi între acţiuni (portofoliu echilibrat între mai multe sectoare de activitate), depozite/obligaţiuni şi imobiliare, când te-a preocupat doar conservarea valorii şi nu speculaţiile, la ce ţi-ai mai bate capul? Creşterea pe un anumit segment este compensată de scăderea pe altul şi viceversa, astfel încât suma oscilaţiilor e relativ neimportantă. Şi chiar şi în situaţia în care atât bursele, cât şi dobânzile la termen şi preţul caselor merg sincronizat în jos, asta se întâmplă pentru toţi cei care nu-şi ţin banii la saltea (oricum, puţini) deci lucrurile sunt departe de a fi dramatice, dacă toate etaloane de comparaţie din mediul tău social oscilează la fel.

Din păcate, pe lângă cei preocupaţi doar de conservarea valorii activelor personale sau creşterea acestei valori, există un segment consistent care tremură la gândul scăderii standardului de viaţă. Nu pentru că nu îşi mai pot valorifica la un preţ bun deţinerile, ci pentru că sunt supraîndatoraţi, iar problemele la locul de muncă sau deprecierea valutară îi poate face să strângă bine de tot cureaua. Vezi ameninţările privind cursul de schimb, foarte sensibil la deciziile Guvernului în România, în condiţiile în care majoritatea debitorilor era expusă pe euro la un moment dat sau efectele tăierii salariilor cu 25% în 2010.

Dacă diversificarea e cea mai bună apărare împotriva tiraniei pieţelor când ai agonisit câte ceva, asumarea unor obligaţii financiare decente şi un raport rată/venituri sub 30% poate fi calea spre un somn liniştit şi pentru cei cu datorii. Altfel, vom tresări de fiecare dată speriaţi când se mai anunţă câte o prăbuşire a burselor de 5 procente prin ziarele financiare sau salturi ale cursului de schimb de 1% pe zi prin jurnalele de ştiri de la TV.