Coaliţia Naţională Siriană (CNFROS), principala grupare de opoziţie, a denunţat astăzi un presupus atac cu gaz toxic în zona Jobar de la periferia Damascului, informaţie a cărei veridicitate a fost pusă la îndoială de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), relatează EFE.
Într-un mail transmis EFE, un purtător de cuvânt al CNFROS afirmă că, în cursul dimineţii (de joi), a avut loc un atac "cu un gaz toxic" în această zonă, dar că pentru moment nu are alte informaţii asupra naturii acestei substanţe. CNFROS intenţionează să transmită un comunicat în scurt timp în care să ofere mai multe detalii privind presupusul atac, potrivit Agerpres.
Directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, a pus la îndoială veridicitatea acestui anunţ, declarând pentru EFE că în ultimele zile au apărut informaţii privind utilizarea de arme chimice în Siria, care nu sunt decât "zvonuri".