La iniţiativa Primarului General, Sorin Oprescu, a avut loc astăzi, la sediul Primăriei Generale, întâlnirea cu membrii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Discuţiile au vizat propunerile referitoare la regulamentul de organizare şi funcţionare a teraselor sezoniere din Centrul Istoric, proiect care se află în dezbatere publică.
Sorin Oprescu a precizat: "Nu avem de gând să vă îngrădim activitatea, de aceea am propus spre dezbatere acest proiect acum, pe perioada iernii, pentru ca până la primăvară, când veţi deschide terasele, să cădem la un acord. Vom căuta posibilităţile legale să vă ajut, în continuare. Însă vom face asta cu respectarea legii, în avantajul bucureştenilor, indiferent că sunt consumatori sau localnici. Doresc ca Centrul istoric să arate ca orice zonă turistică şi de promenadă din centrul unei capitale europene dezvoltate. E bine pentru Bucureşti, pentru turismul de agrement < < saă fie viaţă > > în Centrul Istoric".