Primarul General, Sorin Oprescu, a participat astăzi la deschiderea primului Forum Anual privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării de la Regensburg, Germania, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
La eveniment au participat Johannes Hahn, Comisarul Uniunii Europene pentru Politică Regională, doamna Emilia Muller, ministrul de stat pentru Afaceri Europene din Guvernul din Bavaria, precum şi alţi oficiali europeni şi reprezentanţi ai oraşelor dunărene.Primarul General a susţinut că punerea în aplicare a obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării este posibilă prin unirea tuturor forţelor convergente, la nivel de oraşe - capitale la Dunăre:
"Eu am credinţa că este timpul oraşelor, este timpul regiunilor, înaintea Guvernelor. Doresc să vorbesc despre Bucureşti, despre Capitala României. Suntem determinaţi să transformăm Capitala într-un oraş la Dunăre. Ne despart 60 de kilometri.. Acest canal,început cu 40 de ani în urmă şi neterminat până acum, dă o nouă dimensiune Bucureştiului, prin dezvoltarea lui la Dunăre. Din punctul meu de vedere, cred cu tărie că este vremea discuţiilor directe între oraşe. Sper să reuşim ca, în intervalul 2014 - 2020, să putem să absorbim mai multe fonduri europene decât am făcut-o până acum."