Oprescu: "Al doilea pod al Pasajului Mihai Bravu va fi gata într-o lună jumătate"

A.C.
Companii #Construcţii / 15 octombrie 2014

Oprescu: "Al doilea pod al Pasajului Mihai Bravu va fi gata într-o lună jumătate"

Primarul General, Sorin Oprescu, a verificat astăzi stadiul lucrărilor la cel de-al doilea pod al Pasajului Mihai Bravu şi a declarat că speră ca acesta să fie redat circulaţiei "într-o lună, o lună jumătate", potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

"Ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea celui de-al doilea pod, şi sperăm ca într-o lună, o lună jumătate acesta să fie redat circulaţiei. În prezent, se toarnă betonul şi se lucrează la hidroizolaţie, iar săptămâna viitoare se va turna asfaltul şi va fi definitivată vopsitoria arcelor metalice. Au început deja testele de încărcare astfel încât pasajul să respecte cerinţele din proiect. Sunt mulţumit de ritmul lucrărilor şi este important de menţionat că au trecut doar patru luni de la începerea lucrărilor la cel de-al doilea pod şi iată că acum acesta este finalizat în proporţie de 95%. Finalizarea Pasajului Mihai Bravu reprezintă un pas important în creşterea capacităţii de trafic pe inelul principal" a explicat Primarul General, care a subliniat faptul că beneficiari sunt, în primul rând, cei peste 600.000 de bucureşteni din patru mari cartiere (Berceni-Olteniţei, Baltă Albă, Pantelimon şi Colentina) care vor avea astfel legătură cu zona de Nord a oraşului (Aeroport Otopeni, Valea Prahovei), dar vor avea şi alternative faţă de inelul interior, fapt care creează implicit şi decongestionarea în zona centrală, potrivit sursei citate.

Pasajul va rezolva subtraversarea a două puncte- Splaiul Unirii şi Dâmboviţa pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte, intersecţia Mihai Bravu cu Calea Văcăreşti, realizând continuitatea traficului, în corelare cu viitorul pasaj subteran de la Piaţă Sudului, se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte lucrările de la pasajul Piaţa Sudului, Primarul General a declarat că "în prezent se lucrează la devierea reţelelor edilitare, deja pereţii mulaţi aferenţi rampei Văcăreşti (pe sensul Niţu Vasile) sunt realizaţi în proporţie de 80%, şi se lucrează în paralel la primul dintre cele patru pasaje pietonale".

Pasajul Mihai Bravu presupune realizarea a două poduri supraterane paralele pe direcţia Inelului Principal de Circulaţie (Şoseaua Mihai Bravu, Calea Văcăreşti), de câte două benzi de circulaţie pentru fiecare sens.

Primul pod (Calea Văcăreşti-Mihai Bravu) finalizat anul acesta, în luna iunie, are o lungime de 675,40 m, iar cel de-al doilea pod 687,70 m ( Mihai Bravu-Calea Văcăreşti). Lăţimea celor două poduri este de 7,80 m. Cele două pasaje rutiere vor supratraversa Splaiul Unirii/Răul Dâmboviţa, precum şi intersecţia Prelungirea Şoselei Mihai Bravu cu Calea Văcăreştilor.

Inelul principal de circulaţie din care face parte şi acest pasaj include: Pasajul Basarab - Bulevardul Nicolae Titulescu - Pasajul Victoriei- Bulevardul Iancu de Hunedoara - Şoseaua Ştefan cel Mare - Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreşti - Şoseaua Olteniţei - ŞoseauaViilor - Bulevardul Tudor Vladimirescu - Şoseaua Panduri - Bulevardul Geniului - Şoseaua Grozăveşti - Pasaj Basarab.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb