Optimism pe pieţele europene, în aşteptarea raportărilor financiare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 octombrie 2016

Optimism pe pieţele europene, în aşteptarea raportărilor financiare

Pieţele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii speculând că sezonul raportărilor financiare, care va începe în curând, va arăta că au fost depăşite temerile legate de sănătatea băncilor din regiune şi de efectele Brexit-ului.

Titlurile "LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton" SE, cel mai mare producător mondial de articole de lux, s-au apreciat cu 0,9%, la 156,75 euro. Compania franceză îşi va anunţa rezultatele financiare în această săptămână.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au înregistrat un avans de 1,5%, la 12,35 euro, deşi în prima parte a zilei scăzuse cu peste 3%, după ce directorul executiv John Cryan nu a reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă cu Departamentul american al Justiţiei pentru a pune capăt unei anchete referitoare la vânzarea de titluri de valoare garantate ipotecar.

Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare grup siderurgic din lume, au câştigat 2,4%, atingând 5,79 euro. Uniunea Europeană a majorat cu până la 73,7% taxele de import pentru oţelul chinezesc, după ce producătorii europeni au redus numărul locurilor de muncă din domeniu, din cauza preţurilor scăzute.

Acţiunile gigantului petrolier rus "Rosneft" PJSC au crescut cu 4,4%, la 356,55. Premierul rus Dmitri Medvedev a semnat ordinul de vânzare a pachetului de control deţinut de stat la firma petrolieră "Bashneft" către grupul "Rosneft".

La ora 16.45 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a urcat cu 0,8%, la 4.484,62 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1, la 10.595.

În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, ca urmare a avansului cotaţiilor materiilor prime.

Titlurile companiei petroliere "ConocoPhillips" s-au apreciat cu 1,1%, la 44,70 dolari. Cererea globală de energie va atinge nivelul maxim în anul 2030, graţie noilor tehnologii şi politicilor guvernamentale mai stricte, a prognozat Consiliului Mondial al Energiei (WEC).

Acţiunile grupului siderurgic "United States Steel" Corp. au urcat cu 3,5%, la 18,30 dolari, iar cele ale producătorului de cupru "Freeport-McMoRan" Inc. - cu 2,4%, la 10,37 dolari.

La ora 09.48, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,5%, la 2.164,74 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,8%, la 18.390,30.

La bursele din Asia, acţiunile au crescut ieri, în urma dezbaterii pentru alegerile prezidenţiale din SUA, desfăşurate între Hillary Clinton şi Donald Trump.

Titlurile UGL Ltd., grup industrial australian, s-au apreciat cu 49%, la 3,18 dolari australieni. "Cimic Group" Ltd., societate australiană de construcţii controlată de "Hochtief" AG din Germania, vrea să cumpere restul pe care nu îl deţine la UGL într-o tranzacţie care evaluează compania la 524 milioane de dolari australieni (398 milioane de dolari SUA). Acţiunile "Cimic Group" au urcat cu 0,6%, la 27,47 dolari australieni.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, au scăzut cu 1,5%, la 1,680 milioane de dolari. Compania sud-coreeană a suspendat temporar producţia telefoanelor Galaxy Note 7, potrivit unei surse citate de Bloomberg.

Gigantul are probleme cu gestionarea rechemării celor 2,5 milioane de dispozitive Galaxy Note 7 vândute, iar între timp apar tot mai multe reclamaţii privind acest model de telefon care ia foc sau explodează.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu 0,2%, la 5.475,43 puncte, la fel Kospi al celei din Seul, care a ajuns la 2.056,82. Pieţele din Japonia, Taiwan şi Hong Kong au fost închise ieri (sărbători naţionale).

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb