Ordine eronate pentru tranzacţii de sute de miliarde de dolari, la Bursa din Tokyo

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 octombrie 2014

Comenzile au fost anulate

La Bursa din Tokyo au fost plasate ieri, dintr-o eroare de tastare, ordine pentru tranzacţii cu acţiuni în valoare de sute de miliarde de dolari, conform Asociaţiei Dealerilor de Acţiuni din Japonia. Aceasta arată că ordinele OTC (over-the counter - efectuate direct între părţi) pentru acţiunile a 42 de companii majore au fost plasate în timpul dimineţii, iar ulterior au fost anulate de un membru al Asociaţiei Dealerilor (înainte ca acestea să fie efectuate).

Cel mai mare ordin a fost lansat pentru 1,96 de miliarde de titluri "Toyota Motor" - 57% din acţiunile companiei auto aflate la tranzacţionare -, în valoare de circa 12.680 miliarde yeni (circa 106 miliarde de dolari).

Asociaţia a indicat că printre comenzile eronate s-au numărat şi unele privind acţiuni ale companiei auto "Honda Motor", ale producătorului de aparate foto digitale "Canon" şi ale producătorului de electronice "Sony". Comenzile eronate au însumat 67.780 miliarde yeni (617 miliarde de dolari).

Ayako Sera, strateg de piaţă la "Sumitomo Mitsui Trust Bank", a declarat: "Nu am mai auzit de ordine atât de mari care să fie anulate".

La rândul său, Sumiyo Yamamoto, vicepreşedinte al "Jefferies Japan" Ltd., a spus: "Nu cred că ordinele ar fi putut fi executate. În cazul tranzacţiilor OTC poţi anula orice în timpul orelor de tranzacţionare. Totodată, suma a fost enormă, astfel că cineva ar fi observat înainte ca piaţa să se închidă".

Ordinele eronate lansate ieri la Bursa din Tokyo nu reprezintă o premieră. În 2009, banca elveţiană UBS AG a lansat, din greşeală, un ordin pentru bonduri convertibile "Capcom" de 3.000 miliarde yeni, în loc de 30 de milioane de yeni.

În 2005, un trader nipon a încercat să vândă o acţiune a companiei de recrutare "J-Com" la un preţ de 610.000 yeni, însă, din greşeală, a vândut 610.000 de titluri, la un preţ de un yen fiecare. Bursa din Tokyo a procesat comanda, ceea ce a generat pierderi de 27 miliarde de yeni pentru "Mizuho Securities".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Poate fi o eroare cand tastezi un ordin, nu 42! Explicatia reala poate avea 2 variante: ori traderul a incercat o manipulare gosolana ori este vorba despre softurile de inalta frecventa (robotii) care au luat-o razna (nu e prima data!).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb