ORDONANŢA PRIVIND RENUNŢAREA LA TITLURILE ŞTIINŢIFICE PNL cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 12 ianuarie 2015

PNL cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională

Actualizare 15:06 Ponta, despre renunţarea la titlul de doctor: "Discuţia este clar închisă"

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că discuţia despre ordonanţa privind renunţarea la titlul de doctor este încheiată, adăugând că, la întrebările presei pe această temă, se simte ca în gluma "cu şapcă, fără şapcă", scriu surse din presă.

Întrebat de ce a fost necesară OUG 94/2014 şi de ce prevederile ei nu au fost supuse unei proceduri parlamentare, prim-ministrul a răspuns: "Acea ordonanţă are multe prevederi referitoare la sistemul de educaţie. Una dintre acestea se referea la faptul că pe 6 februarie, dacă nu mă înşel, un număr important de cadre didactice din învăţământul universitar trebuiau să-şi piardă statutul, ceea ce se întâmpla în timpul anului universitar. De asemenea, aşa cum a explicat ministrul Educaţiei, e vorba de şase prevederi care ţineau de urgenţa desfăşurării procesului. (...) Suntem exact ca în gluma «cu şapca, fără şapcă». Dacă nu vreau să renunţ, de ce nu renunţ? Dacă vreau să renunţ, de ce renunţ? Deci, din punctul meu de vedere, discuţia este clar închisă. Orice vrei să faci, tot nu va fi bine",.

Chestionat dacă renunţă şi la calitatea sa de avocat, Ponta a replicat: "Când nu am vrut să renunţ, mi s-a spus să renunţ. Când am vrut să renunţ, mi s-a spus că nu. Daţi-mi voie să nu cred în buna-credinţă a celor care mă întreabă aceste lucruri".

(Valentin Busuioc)

---

PNL a solicitat, ieri, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2014 referitoare la renunţarea la titlurile ştiinţifice, deoarece iniţierea acesteia a fost determinată de interesele private ale premierului Victor Ponta.

Potrivit Agerpres, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu şi Raluca Turcan, au trimis o scrisoare Avocatului Poporului în care precizează că, potrivit prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia.

Ei susţin: "Niciunul dintre argumentele invocate de Guvern în sprijinul adoptării ordonanţei de urgenţă criticată, nu se referă la prevederile invocate mai sus. În alte cuvinte, nu este motivată urgenţa adoptării acestor texte, ceea ce încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, decizia primului ministru de a iniţia această ordonanţă a fost determinată de interesele private ale lui Victor Viorel Ponta, cel confruntat personal cu riscurile decurgând din deţinerea unei diplome de doctor în drept al Universităţii Bucureşti, în condiţii frauduloase. Natura privată a actului normativ este, în acest context, evidentă. Iar procedura de iniţiere a lui, neconstituţională".

Liderii PNL arată că semnatarul ordonanţei de urgenţă a iniţiat un act al Guvernului al cărui unic scop este eliminarea unui prejudiciu major de imagine creat ca urmare a actului plagiatului, "pe cale de consecinţă decizia primului ministru a fost determinată de interesele private ale lui Victor Ponta, cel confruntat personal cu riscurile decurgând din deţinerea unei diplome de doctor în drept al Universităţii Bucureşti, în condiţii frauduloase".

Guvernul a modificat la sfârşitul anului 2014, printr-o ordonanţă de urgenţă, Legea Educaţiei naţionale, stabilind printre altele şi cadrul legal care reglementează regimul titlurilor ştiinţifice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb