Originile navale ale democraţiei

Mergeţi la un super-market oarecare. Iată raftul cu brânzeturi. Varietatea este uimitoare. Brânză telemea românească. Brânză feta din Grecia. Brânză fermentată franţuzească. Caşcaval german. Gorgonzola italiană.

Orice societate, se pare, se pricepe să facă brânză bună. Desigur, în felul său. La fel se întâmplă cu multe alte produse. Pantofi, scaune ori farfurii.

Libertatea însă nu pare să fie un produs care este la îndemâna oricărei societăţi. Puţine au ştiut să producă libertate la scara unei întregi perioade istorice. Cele mai multe state au avut regimuri autoritare - întretăiate, eventual, de scurte perioade mai "liberale". Foarte puţine state au fost libere, în era modernă, fără întreruperi semnificative.

Libertatea politică, organizată, este aşadar alt gen de produs decât brânza. Pare o constatare banală. Însă nu este. Care să fie explicaţia acestei diferenţe? De ce libertatea politică e un produs atât de rar?

Am ales această introducere intuitivă pentru a ajunge la formularea uneia dintre întrebările solide ale ştiinţei politice. Cum apare democraţia?

Întrebarea aceasta este esenţială pentru noi, astăzi. Împreună cu variantele sale. Care sunt condiţiile în care apare şi se consolidează democraţia? Ce o slăbeşte sau chiar o pune în pericol?

Există un inventar masiv al teoriilor contemporane cu privire la democraţie (şi despre capitalismul liberal, democratic, în general). Unele scot în evidenţă importanţa culturii politice a unei populaţii. Altele, educaţia elitelor. Alte studii scot în evidenţă relaţia dintre pros­peritate economică şi democraţie.

Astăzi am să propun cititorilor un unghi - cred - surprinzător al acestei istorii, a surselor democraţiei. Este vorba de ceea ce numesc "originile navale ale democraţiei".

Subsemnatul nu este primul care stabileşte că există o relaţie între marină şi democraţie. O recentă şi remarcată carte a lui John R. Hale, Lords of the Sea. The Epic Story of the Athenian Navy and the Birth of Democracy (2009) analizează, din această perspectivă, naşterea democraţiei ateniene. Acum însă eu am să extind această ipoteză. A fost oare marina, civilă sau comercială, un factor în formarea şi consolidarea instituţiilor şi culturii democratice?

Dincolo de istoria Atenei avem cazurile unor regimuri unde, în limitele vremii, exista un grad remarcabil de libertate sau de "democraţie" - Republica romană, Veneţia şi Genova. Toate acestea au fost şi mari puteri maritime. Însă exemplele cele mai bune sunt acelea ale Olandei şi Angliei. Aceasta din urmă, mai ales, a dat lumii moderne şi o parte a instituţiilor sale democratice (şi ale capitalismului liberal).

Situaţia Statelor Unite este încă şi mai clară. Încă din vremea revoluţiei din colonii, americanii au privit către marea largă. Unele dintre instituţiile prevăzute de Constituţie au sens în cadrul preocupării fondatorilor Republicii de a construi o marină capabilă să rivalizeze cu prima forţă navală a lumii, aceea britanică, şi de a lupta cu pirateria islamică din Mediterana.

Explicaţia acestei relaţii dintre "navalism" şi democraţie, cred, este triplă. Organizare, participare, interese. Marina presupune un res­pect riguros pentru reguli. Cu deosebire dificilă, în condiţiile lumii pre-moderne, a fost problema controlului asupra unui grup de oameni aflaţi, la mare distanţă, pe un vas cu numeroase mărfuri. Participarea a fost surprinzător de democratică la bordul navelor, cel puţin acelea din marina privată. Cât despre interesele private, acestea au constituit o reţea imensă în care au fost antrenaţi milioane de oameni ale căror vieţi au fost schimbate radical.

Unde ne lasă aceste consideraţii pe noi, în această ţară?

În primul rând, ne ajută să înţelegem una dintre cauzele istorice ale fisurilor democraţiilor din Estul Europei. Tradiţional, această zonă a fost mai degrabă orientată spre interior, fiind slab conectată la economia atlantică la care participau democraţiile consolidate. Desigur, există nuanţe. Statele baltice, spre exemplu. Sau faptul că revolta finală împotriva comunismului a pornit din şantierele navale de la Gdansk.

În al doilea rând, această ipoteză ne deschide orizontul interogării unei dimensiuni aproape uitate a democraţiei moderne. Noi credem că democraţia înseamnă, în esenţă, reprezentativitate, libertate şi pros­peritate. Dar acest regim presupune - ca oricare altul în fond - şi competenţă strategică. Democraţiile moderne nu au apărut şi nu au fost gândite ca regimuri slabe în confruntarea cu adversarii lor. Dimpotrivă. Experienţa celui de-Al Doilea Război Mondial, când Marea Britanie şi Statele Unite au dominat oceanele lumii, este o indicaţie a acestei nevoi de competenţă strategică.

Prezenţa marinei a modificat instituţiile Statului şi pe cele ale societăţii. A permis un sistem al competiţiei libere între indivizi şi între state. A schimbat mentalităţile şi obiceiurile. Când ne întrebăm de ce unii au democraţie şi alţii nu, poate că o parte din răspuns este aici.