Mai mulţi militari ruşi şi ucraineni s-au întâlnit ieri, pentru prima oară în apropierea liniei de front, pentru discuţii despre implementarea armistiţiului din estul Ucrainei, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), preluată de AFP.
"Am acceptat o invitaţie a părţii ucrainene, pentru ca observatori ai misiunii special de observare să asiste la discuţiile preliminare dintre ofiţeri ruşi şi ucraineni", a anunţat OSCE într-un comunicat. Discuţiile au avut loc în localitatea Soledar, din regiunea Doneţk, în zona aflată sub controlul Kievului.
OSCE nu a precizat dacă la discuţii au luat parte şi reprezentaţi ai rebelilor proruşi, dar prezenţa lor a fost confirmată pentru AFP de o sursă diplomatică ucraineană şi de reprezentanţi ai insurgenţilor.
La rândul ei, armata ucraineană a anunţat că 76 militari ruşi au fost prezenţi la reuniune. Kievul a adăugat că discuţiile au avut în vedere implementarea prevederilor memorandumului semnat la 20 septembrie, în Minsk, de către Ucraina, rebeli, Rusia şi OSCE. Acestea prevăd retragerea minelor şi a armelor de calibru greu într-o zonă-tampon situată la 30 km de linia frontului.
Discuţiile ieri au mai avut în vedere împărţirea zonei-tampon în 4 sau 5 sectoare care să fie monitorizate de 3-5 grupuri de observatori ai OSCE, însoţiţi de reprezentanţi ai Ucrainei şi Rusiei, a mai anunţat Kievul. Pe de altă parte, diplomaţia rusă a dezminţit participarea directă a unor militari ruşi la negocieri, asigurând că punerea în aplicare a armistiţiului a fost discutată de Ucraina şi rebelii separatişti: "Rolul părţii ruse, în calitate de membră a grupului de contact, constă în furnizarea asistenţei necesare acestui proces".