OTMAR ISSING, ARHITECT AL MONEDEI UNICE, ÎI PREVESTEŞTE PRĂBUŞIREA Suflare de vânt pentru castelul de cărţi de joc al zonei euro

Economistul german Otmar Issing este unul dintre arhitecţii monedei unice europene şi a fost economist-şef al BCE din iunie 1998 până în luna mai 2006.

"Ca urmare a performanţei sale în acest an de criză financiară globală, chiar şi cei mai înverşunaţi critici nu pot nega că euro este un succes răsunător", scria Issing, în septembrie 2008, într-un articol de pe site-ul Project Syndicate (n.a. "Europe's Anchor of Stability").

De atunci s-au întâmplat multe şi nimic nu îi mai poate susţine afirmaţia. Dimpotrivă, "activismul" exagerat al Băncii Centrale Europene, pentru care tratatele europene nu mai reprezintă nimic, l-a determinat pe profesorul german să-şi intensifice criticile la adresa autorităţii monetare europene şi să aştepte resemnat implozia zonei euro.

"Este greu de prognozat cât de mult va continua, dar nu poate merge aşa la nesfârşit. Guvernele se vor îndatora şi mai mult, iar apoi castelul din cărţi de joc se va prăbuşi", a declarat fostul economist-şef al BCE pentru publicaţia Central Banking Journal (www.centralbanking.com), în condiţiile în care "zona euro nu a depăşit stadiul incoerenţei structurale".

Din păcate, depăşirea "incoerenţei structurale", nu doar la nivelul zonei euro ci şi la nivelul UE, nu este posibilă în viitorul previzibil, deoarece "BCE a distrus disciplina de piaţă în Europa", după cum a mai precizat Issing.

Dar până la demontarea completă a mecanismelor de piaţă, politica monetară relaxată a BCE a permis, încă de la crearea zonei euro, instaurarea unui regim al iresponsabilităţii fiscale, mai ales la nivelul ţărilor de la periferia zonei euro.

"După 1999 nu a mai crescut viteza procesului de convergenţă, ba chiar s-a înregistrat fenomenul contrar", a mai declarat economistul german, în condiţiile în care "destul de multe ţări au intrat pe o direcţie greşită".

Cu toate acestea, convergenţa costurilor de finanţare ale guvernelor a continuat, pe fondul comportamentului de turmă al investitorilor dar şi a "neîncrederii în aplicarea principiului "fără bail-out' în cazul unei crize". Se pare că neîncrederea a fost pe deplin justificată, în condiţiile în care "clauza "fără bail-out' este violată, de facto, în fiecare zi", după cum a precizat Issing, care nu se aşteaptă ca BCE să spună "de acum toate ţările trebuie să respecte regulile".

Declaraţiile profesorului german arată, mai ales acum, că nu există nicio şansă de revenire a guvernelor din zona euro la disciplina fiscală sau de acceptare a reformelor structurale. Nici nu ar avea la ce să revină, deoarece semnificaţia termenului s-a pierdut în negura istoriei, nu-i aşa?

Contrar opiniilor acceptate pe scară destul de largă, principalii vinovaţi nu sunt guvernele ţărilor falimentare de la periferia zonei euro, ci chiar doi dintre pilonii ei da bază, Franţa şi Germania. "Din nefericire, Germania şi Franţa au violat Pactul de Stabilitate şi Creştere în 2003 şi i-au dat o lovitură fatală, de pe urma căreia nu s-a mai redresat", a mai declarat Issing, iar "acum Pactul este ignorat până şi de Comisia Europeană".

După "exemplul" oferit de Germania şi Franţa, nu este de mirare că "destul de multe ţări, precum Italia, Irlanda şi Grecia, s-au comportat ca şi cum îşi pot devaloriza monedele în continuare". Despre Grecia, care a fost "salvată" în 2010, profesorul Issing spune că "ar fi fost mai bine să fie scoasă din zona euro pentru a oferi o lecţie" şi recunoaşte că "salvarea ţării a fost, mai degrabă, un bail-out pentru băncile franceze şi germane".

Fostul economist-şef al BCE a recunoscut că a fost nevoit să accepte, în calitatea sa de bancher central la Bundesbank, "decizia politică de creare a uniunii monetare", deşi era de acord cu viziunea majorităţii economiştilor germani, pentru care "uniunea monetară ar fi trebuit să fie ultimul pas al integrării europene".

În faţa unor crize pe care ele însele le-au creat, cum ar fi Brexit-ul sau problema imigraţiei, autorităţile de la Bruxelles şi din marile capitale europene, încearcă acum să repare această "greşeală" şi doresc să ne "vândă" ideea unificării totale.

Dar este prea târziu şi pentru o astfel de iluzie. "Nu există nicio şansă pentru uniunea politică într-un viitor apropiat", consideră Issing, care a amintit, încă din 2013, că "dinamismul fără precedent din secolele trecute a fost generat de competiţia dintre statele Europei".

Într-un articol publicat pe site-ul Project Syndicate (n.a. "Riscul centralizării europene"), Issing scria că "numeroase studii susţin ideea competiţiei dintre state şi regiuni ca unul dintre factorii progresului tehnologic şi al creşterii economice". Aceeaşi idee a repetat-o şi într-un interviu recent acordat televiziunii Bloomberg.

Fostul bancher central a mai spus că nu a fost surprins de decizia favorabilă a Curţii Europene de Justiţie în ceea ce priveşte programul OMT (Outright Monetary Transactions) al BCE, deoarece "CEJ pare să aibă o orientare europeană simplă şi directă", dar s-a declarat îngrijorat de faptul că "justificarea nu a inclus niciun argument convingător".

În opinia lui Issing, inclusiv independenţa BCE ar putea să fie pusă sub semnul întrebării în viitorul apropiat, pe fondul "deciziilor bancherilor centrali care au efect asupra distribuţiei veniturilor, dar pentru care nu au mandat şi nici nu sunt expuşi unui proces electoral".

Toate programele BCE din ultimii ani, care au fost promovate sub diferite nume şi le-a fost ataşată o aură de omnipotenţă, au condus doar la eliminarea semnalelor pieţei.

"Acum BCE cumpără obligaţiuni ale companiilor cu rating aproape de cel speculativ" şi "are un portofoliu masiv de obligaţiuni guvernamentale", care face ieşirea din programul de relaxare cantitativă tot mai dificilă, iar "consecinţele pot fi dezastruoase", după cum a mai precizat Issing.

Autorităţile noastre au înfiinţat recent o comisie care să propună un nou "proiect de ţară" şi o nouă strategie de dezvoltare.

Dacă în documentul final va apărea o referinţă cât de mică la convergenţa către euro şi nu va exista o secţiune masivă, poate cea mai mare, dedicată exclusiv libertăţii economice, atunci întreg exerciţiul va fi fost în zadar.

România a pierdut destule decade urmărind o iluzie impusă din afară şi riscă să dispară din istorie dacă va urma, de "bunăvoie", o altă ideologie falimentară. Un "marş" către o "construcţie" europeană marcată cu "bulină roşie" ne va duce tocmai acolo.

Moneda unică este condamnată, cel puţin în forma sa actuală, şi nu mai este prea mult timp pentru a ne pregăti pentru suflarea de vânt care va împrăştia castelul de cărţi de joc.