OTP, aproape să preia MKB

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 aprilie 2014

OTP, aproape să preia MKB

OTP, cea mai mare bancă din Ungaria, este aproape de achiziţionarea MKB, subsidiara grupului german BayernLB, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

În ultimele săptămâni, OTP şi BayernLB au negociat această preluare şi este posibil să fi ajuns la un acord, susţin sursele. Unul dintre motivele pentru care nu s-a încheiat tranzacţia îl reprezintă preţul MKB, potrivit surselor citate de agenţia de ştiri.

O eventuală achiziţie va întări poziţia OTP în Ungaria, în condiţiile în care obiectivul Guvernului de la Budapesta este să consolideze controlul investitorilor ungari asupra sectorului bancar local până la cel puţin 50%, arată Reuters.

Vânzarea MKB va fi un mare pas înainte pentru BayernLB, ale cărei rezultate au fost afectate de pierderile înregistrate de subsidiara sa din Ungaria, conform sursei.

La începutul acestui an, MKB a anunţat că şi-a vândut întreaga participaţie la subsidiara sa din ţara noastră, Nextebank, către fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), administrat de Axxess Capital.

Într-un comunicat, remis Bursei de la Budapesta, MKB Bank a precizat că a semnat un contract privind vânzarea întregii sale participaţii directe de 96,3% din acţiunile Nextebank, la data de 31 decembrie 2013.

MKB Bank are o cotă de piaţă pe zona creditelor de circa 14%. Începând cu luna noiembrie 2010, noua denumire comercială a băncii MKB Romexterra Bank a devenit Nextebank.

În luna august 2013, MKB Bank şi-a vândut toate acţiunile la divizia sa din Bulgaria, MKB Unionbank, către Bulgaria's First Investment Bank, fără a oferi detalii legate de preţul tranzacţiei.

OTP este prezent în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb