OUG privind piaţa de capital a fost modificată în Proiect de Lege

A.C.
Piaţa de Capital / 7 octombrie 2014

Actualizare 12:00

Ministerul Finanţelor Publice a modificat astăzi forma actului prin care doreşte schimbarea legii pieţei de capital 297/2004 din Ordonanţă de Urgenţă în Proiect de Lege.

În Parlament mai este în aprobare OUG 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

---

Niciun acţionar al unui operator de piaţă nu va putea deţine, direct sau împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, mai mult de 20% din totalul drepturilor de vot, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice remis redacţiei.

MFP a lansat ieri în dezbatere publică proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr 297/2004 privind piaţa de capital, precizând că are în vedere adaptarea legislaţiei în domeniu prin eliminarea obstacolelor existente.

Potrivit sursei citate, acest demers are scopul să conducă la încadrarea României în grupul pieţelor de capital emergente, ceea ce va asigura o mai mare vizibilitate României în plan extern şi o modalitate directă de a atrage noi categorii de investitori. Această propunere legislativă este parte a unei iniţiative mai largi propuse de un grup de lucru condus de către Bursa de Valori Bucureşti, din care fac parte atât reprezentanţi ai pieţei de capital româneşti, cât şi ai autorităţilor de supraveghere şi reglementare, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Banca Naţională a României (ASF şi BNR), precum şi ai Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"Proiectul de act normativ va contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România. Răspundem astfel unor mai vechi aşteptări ale pieţei. Modificările pe care le vom aduce vizează, în principal, adaptarea normelor naţionale în scopul asigurării unui tratament unitar şi echitabil pentru investitori. Mă refer atât la investitorii locali, cât şi la cei străini, respectiv la investitorii majoritari şi la cei minoritari", a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Proiectul de act normativ vizează, în principal, următoarele aspecte: facilitarea accesului la piaţa de capital românească; respectarea drepturilor fundamentale ale investitorilor, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la dividende; guvernanţa corporativă a emitenţilor şi transparenţa acestora, inclusiv raportarea informaţiilor relevante pentru participanţii la piaţă; simplificarea regimului ofertelor publice şi al listărilor de acţiuni şi obligaţiuni; creşterea pragului de deţinere a acţiunilor emise de operatorii de piaţă şi eliminarea pragurilor de deţinere a acţiunilor emise de Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) în scopul îmbunătăţirii acestor entităţi şi cu efecte pozitive pentru piaţa de capital locală; eliminarea din cadrul actelor constitutive ale SIF şi ale operatorilor de piaţă a unor prevederi restrictive referitoare la condiţiile de întrunire a cvorumului şi de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor, care fac dificilă desfăşurarea acestora.

În acelaşi timp, conform MFP, se urmăreşte creşterea bazei de investitori instituţionali din România, şi motivarea populaţiei sa investească direct sau indirect în instrumente financiare listate. În acelaşi timp, sunt urmărite creşterea bazei de investitori instituţionali din România, precum şi motivarea investiţiilor în instrumente financiare listate.

Astfel, potrivit proiectului de lege, niciun acţionar al unui operator de piaţă nu va putea deţine, direct sau împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, mai mult de 20% din totalul drepturilor de vot. Orice achiziţie de acţiuni ale operatorului de piaţă, care conduce la o deţinere mai mare sau egală cu 5%, 10%, 15%, respectiv cel mult egală cu 20% din totalul drepturilor de vot, va fi notificată operatorului de piaţă în termenul stabilit prin reglementările ASF şi supusă în prealabil aprobării A.S.F.

Potrivit MFP, orice înstrăinare de acţiuni ale operatorului de piaţă care va conduce la scăderea sub pragurile de deţinere de 5%, 10%, 15%, respectiv 20% din totalul drepturilor de vot, va fi notificată operatorului de piaţă şi ASF, în termenul prevăzut de reglementările emise de ASF. În cazul în care aceste cerinţe nu vor fi respectate, dreptul de vot aferent acţiunilor deţinute cu nerespectarea prevederilor legale este suspendat de drept.

De asemenea, în vederea creării unui sistem uniform privind documentele necesare dreptului de vot de către acţionarii rezidenţi şi nerezidenţi, este desemnat un organism centralizat - Depozitarul Central, conform proiectului de lege - care poate emite actele necesare dovedirii identităţii şi calităţii de reprezentant legal. Depozitarul Central va fi organismul centralizat care va avea rol si în distribuirea dividendelor.

Proiectul de act normativ include, totodată, o serie de modificări care au scopul de a simplifica regimul ofertelor publice şi al listărilor de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi de a creşte transparenţa tranzacţiilor pe piaţa de capital.

Un alt element de noutate al proiectului de act normativ vizează flexibilizarea regimului în cazul majorărilor de capital, în vederea stimulării emisiunii de instrumente financiare convertibile/cu drept de subscriere de acţiuni. Astfel, în cazul majorărilor de capital social prin aport în numerar sau în natură, ridicarea dreptului de preferinţă a acţionarilor de a subscrie noile acţiuni trebuie să fie hotărâtă în adunarea generala extraordinară a acţionarilor, la care participă acţionari reprezentând cel puţin 3/4 din capitalul social subscris, şi cu votul acţionarilor care deţin cel puţin 75% din drepturile de vot prezente sau reprezentate.

O altă modificare este menită să faciliteze posibilitatea acţionarilor străini de a-şi exercita drepturile în cadrul AGA, în aceleaşi condiţii ca şi acţionarii români. Astfel, reprezentarea acţionarilor în AGA se va putea face şi prin alte persoane decât acţionarii, pe baza de împuternicire specială, acordată pentru o singură adunare generala a acţionarilor şi cuprinzând instrucţiuni specifice de vot din partea acţionarului, pentru fiecare punct înscris pe ordinea de zi, conform reglementărilor A.S.F. În situaţiile expres prevăzute prin reglementările emise de ASF, reprezentarea acţionarilor în AGA se va putea face şi pe baza unei împuterniciri generale depuse la emitent în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege. Proiectul de act normativ introduce şi reglementări privind simplificarea procedurilor de vot prin corespondenţa şi a votului electronic.

În scopul creşterii bazei de investitori instituţionali din România şi creşterii motivării în instrumente financiare listate, noul proiect de act normativ mai menţionează faptul că orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare (S.I.F.) rezultate din transformarea fondurilor proprietăţii private, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu cele ale actelor constitutive ale respectivelor S.I.F.

De asemenea, proiectul de lege propune reducerea termenului de plată a dividendelor la maximum 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii AGA de stabilire a dividendelor, dată de la împlinirea căreia societatea este de drept în întârziere. Aceste termen este valabil pentru cazul în care AGA nu stabileşte un alt termen în acest sens, cu respectarea condiţiilor legale. Propunerea este făcută pentru eficientizarea procesului de plata a dividendelor.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital va fi supus dezbaterii publice. Proiectul de lege va fi înaintat spre analiză şi avizare Guvernului, iar ulterior, spre dezbatere şi aprobare Parlamentului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ASF a receptat, in sfarsit, solicitarile investitorilor! Este posibil ca sifurile sa devina eficente din punct de vedere financiar si sa impulsioneze astfel intreaga economie.

    1. o sa fie foarte eficiente sifoanele :))))))

      deoarece legea europeana presupune ca rapoartili financiari sa fie pe concernul consolidat. Acest lucru ar insemna ca o noua AGA sa fie intrunita unde sa poata fi aprobata auditarea in sistem IFRS. Daca nu ma crezi intreaba-l pe domnul Georgescu de la Banca :-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb