PAC: Există oportunităţi interesante pentru domeniul bancar pe piaţa rusească de IT

F.A.
Companii / 7 mai 2013

Pierre Audoin Consultants (PAC), una dintre cele mai importante societăţi europene de cercetare de piaţă şi consultanţă, remarcă performanţe şi oportunităţi interesante pentru domeniul bancar pe piaţa rusească de IT, potrivit unui comunicat de presă.

"Anul acesta pare provocator pentru piaţa rusească, iar majoritatea marilor furnizori de servicii informatice sunt foarte dinamici în ceea ce priveşte dezvoltarea de noi capabilităţi pentru urmărirea unor tendinţe noi, precum cloud computing, mobilitate, şi big data2, se menţionează în comunicat.

Judecând după rezultatele din 2012, marea majoritate a societăţilor a cunoscut o scădere a creşterii veniturilor faţă de anul precedent, unele fiind nevoite chiar să se confrunte cu o stagnare sau, ceea ce este mai grav, cu o scădere a veniturilor totale. Excepţiile au fost societăţile IT de nişă cu un portofoliu complex de produse software şi servicii de integrare proprii, ca CFT şi Diasoft (care urmăresc industria bancară), şi furnizorii de software concentraţi pe SaaS, de exemplu SKB Kontur.

"Până acum, nu a existat o prezenţă internaţională puternică în acest domeniu şi ne aşteptăm ca situaţia să rămână mai mult sau mai puţin neschimbată, deşi în viitorul apropiat furnizorii globali de software cu soluţii legate de sectorul bancar vor fi interesaţi să deschidă această piaţă pentru soluţiile lor. Totuşi, vor trebui să facă investiţii semnificative şi să ia serios în considerare fuziunile şi achiziţiile cu furnizorii locali de programe bancare, dar trebuie să abordeze cu atenţie subiectul. Un exemplu este Asseco, care, la mijlocul anului 2012 şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona un furnizor local de soluţii bancare, dar până acum nu a făcut niciun pas concret în această direcţie. O strategie greşită sau pornirea pe piciorul greşit pot anula şansele de penetrare a pieţei ruseşti", comentează consultantul PAC Laura Hurmuz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb