PÂNĂ ÎN 2015, România va primi 110 milioane euro de la BEI pentru cofinanţarea proiectelor PNDR

F.A.
Macroeconomie / 31 decembrie 2013

România va primi 110 milioane euro de la BEI pentru cofinanţarea proiectelor PNDR

Ţara noastră va primi fonduri în valoare de 110 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), printr-un contract de finanţare pentru acoperirea contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) aferentă perioadei iulie 2013 - decembrie 2015, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Împrumutul a fost semnat pe 24 decembrie de către ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chitoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, din partea statului român, iar din partea BEI de către şeful biroului din ţara noastră, Flavio Schiavo Campo de Gregorio, şi Stella Renita, consilier juridic.

"Împrumutul contractat de la BEI va contribui semnificativ la reducerea presiunilor pe bugetul de stat pentru asigurarea cofinanţării măsurilor din PNDR pentru perioada iulie 2013 - decembrie 2015 şi la creşterea gradului de absorbţie în cadrul acestui program, prin acoperirea unei porţiuni importante din contribuţia naţională pentru schemele selectate", se arată în documentul citat.

Astfel, conform sursei, vor fi eligibile la finanţare elementele componente ale unui număr de nouă măsuri selectate în cadrul Axelor 1, 2 şi 3, precum şi Axa 5 Asistenţa Tehnică din PNDR, pentru plăţi efectuate în intervalul iulie 2013 - decembrie 2015.

Contractul reprezintă "o sursă avantajoasă de finanţare a deficitului bugetului de stat pe termen lung, cu o maturitate de până la 15 ani, cu până la 5 ani graţie şi la costuri reduse, BEI fiind instituţie financiară a Uniunii Europene cu rating AAA", potrivit comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb