Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) preia cereri pentru subvenţionarea accizei la motorină utilizată în agricultură, termenul-limită de depunere a documentelor fiind 31 ianuarie, transmit surse din presă.
În privinţa solicitanţilor care au depus cereri pentru Plata Naţională Complementară Directă (CNDP), specia bovine, care deţin peste 20 de capete de vaci, APIA le aminteşte că au obligaţia de a se înscrie cu întregul efectiv de vaci în Registrul Genealogic.
Pentru a obţine subvenţia, aceşti solicitanţi trebuie să se prezinte la APIA Timiş până la 29 ianuarie 2014 inclusiv, cu adeverinţa care atestă înscrierea animalelor în Registrul Genealogic
Tot în această perioadă, cei interesaţi pot obţine adeverinţe pentru obţinerea creditelor de la băncile comerciale cu care APIA a încheiat convenţii, pentru beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare, specia bovine.