Albert Einstein spunea odată că "două lucruri sunt infinite, universul şi prostia omenească", dar şi-a exprimat îndoiala cu privire la infinitatea universului. Tot marele fizician a mai declarat că "o persoană inteligentă poate rezolva o problemă, dar persoana înţeleaptă o evită".
Ultimele planuri ale Uniunii Europene, referitoare la stabilirea unui cadru de bail-out pentru casele de compensare a tranzacţiilor cu derivate, arată că lista marelui fizician trebuie completată cu hoţia şi nebunia, care au ajuns să reprezinte trăsături definitorii ale "construcţiei europene".
Conform definiţiei din Investopedia, o casă de compensare centrală (Central Counterparty Clearing House, CCP) este o organizaţie care facilitează tranzacţiile de pe piaţa derivatelor şi a acţiunilor, ai cărei membri sunt, de obicei, marile bănci dintr-o ţară europeană. Scopul CCP este asigurarea eficienţei şi stabilităţii pieţelor financiare, prin asumarea riscului de credit al vânzătorilor şi al cumpărătorilor la compensarea tranzacţiilor.
Bloomberg a obţinut o variantă preliminară a proiectului de lege, unde sunt stabilite regulile pentru salvarea sau închiderea caselor de compensare din Europa, în condiţiile în care autorităţile au forţat mutarea aproape integrală a operaţiunilor de compensare la nivelul unor case centrale de compensare.
În primul rând apare o întrebare legitimă. De ce este nevoie de un astfel de cadru, în condiţiile în care autorităţile de la Bruxelles şi conducătorii BCE susţin că este doar o chestiune de timp până când redresarea zonei euro se va transforma în creştere sustenabilă? Să fie aceste promisiuni doar o minciună sfruntată?
Iar dacă derivatele financiare sunt aşa de periculoase, de ce nu s-au luat măsuri pentru eliminarea acestora din peisajul financiar?
Este drept că valoarea noţională a derivatelor financiare, majoritatea construite având la bază dobânzile, a scăzut semnificativ în ultimii ani, mai ales pentru cele denominate în euro, dar declinul nu a fost suficient pentru eliminarea unui risc pe care nimeni nu ştie cum să îl evalueze.
Conform ultimelor date de la BIS (Bank for International Settlements), valoarea noţională a derivatelor în euro a scăzut până la 144,1 trilioane la sfârşitul anului trecut, de la un maxim de 269,6 trilioane în 2013, în condiţiile în care valoarea noţională a derivatelor pe dobânzi s-a redus în aceeaşi perioadă până la 117,8 trilioane, de la 241,7 trilioane.
În cazul Deutsche Bank, al cărei director executiv tocmai s-a întors de la Washington fără a ajunge la o înţelegere în privinţa amenzii de 14 miliarde de dolari, valoarea noţională a derivatelor era de aproape 42 de trilioane de euro la sfârşitul anului trecut, din care 32,87 trilioane era valoarea noţională a derivatelor pe dobânzi.
Cea mai mare bancă a Germaniei funcţionează şi ca instituţie de compensare a tranzacţiilor pentru numeroase fonduri de hedging, poziţionându-se astfel în centrul unei reţele financiare cu un grad ridicat de complexitate, a cărei prăbuşire nu poate fi acceptată sub nicio formă.
Acesta este contextul în care Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene, a declarat recent că "dacă ne bazăm mai mult pe CCP, avem nevoie de un sistem clar pentru soluţionarea problemelor". În urmă cu câteva zile, acelaşi Dombrovskis şi-a exprimat opoziţia faţă de aprobarea noului acord de capital Basel III, deoarece include obligaţia majorării capitalului bancar.
Dar oare o majorare a capitalului instituţiilor financiare nu ar contribui mai mult şi la stabilizarea caselor de compensare, fără a mai fi nevoie de încă un program de bail-out la nivel european, mai ales că majoritatea statelor din zona euro sunt falimentare?
Conform articolului Bloomberg, studiul de impact ataşat proiectului de lege impune costuri suplimentare de ordinul milioanelor de euro pentru marile instituţii financiare.
De asemenea, noua lege prevede şi crearea unor noi autorităţi de rezoluţie, a căror putere trece dincolo de cea a autorităţilor naţionale. Elke Koenig, preşedintele Comitetului Unic de Rezoluţie (Single Resolution Board), a declarat luna trecută că va susţine planul pentru crearea unei autorităţi europene de rezoluţie a caselor de compensare, după cum mai scrie Bloomberg.
Din păcate, şi ultima "iniţiativă" legislativă a autorităţilor europene arată că lecţia crizei nu a fost învăţată, fiind preferate în continuare "soluţii" doar pentru atenuarea efectelor, fără a fi "atacate" cauzele.
"Criza Financiară Globală nu a fost parte a unui ciclu normal de creştere şi recesiune, ci un punct major de inflexiune din istoria economică", deoarece "creşterea datoriilor din ultimii 30 de ani a fost execesivă, dincolo de capacitatea de rambursare", scrie Satyajit Das, expert în derivate financiare cu o experienţă de 25 de ani pe piaţă, în cartea sa "The Age of Stagnation: Why Perpetual Growth Is Unattainable and the Global Economy Is in Peril".
Într-un interviu din 2009, Das a declarat că "deşi derivatele pot ajuta la diminuarea riscului, acum sunt folosite mai ales pentru speculaţii", adică "pentru crearea riscului", şi de aceea este necesară "interzicerea unor anumitor tipuri de derivate". Satyajit Das a mai precizat că "sunt puţini cei gata să admită că aşa numita inovaţie financiară este, de fapt, un mijloc pentru ascunderea riscului şi a gradului de îndatorare, astfel încât să se reducă transparenţa şi să fie induşi în eroare investitorii".
"Până când instituţiile de reglementare şi cele legislative nu vor fi gata să înţeleagă şi să adopte măsuri referitoare la utilizarea derivatelor exclusiv pentru compensarea riscului financiar, reformele nu vor fi posibile", a mai declarat expertul australian.
"Inovaţia financiară", atât de lăudată inclusiv de băncile centrale, este criticată şi de unul dintre cei mai respectaţi bancheri centrali din perioada postbelică, Paul Volcker. Fostul preşedinte al Federal Reserve, între 1979 şi 1987, a declarat că "inovaţia financiară nu a adus mari beneficii pentru societate".
O opinie similară a exprimat şi Richard Bookstaber, fost bancher de investiţii şi manager în cadrul unor fonduri de hedging, în cartea sa, "A Demon Of Our Own Design", din 2007.
"Doar pentru că un flux de numerar se poate transforma într-un activ tranzacţionabil, nu înseamnă că şi trebuie făcut acest lucru", scrie Bookstaber, care a avertizat despre pericolul derivatelor financiare chiar înainte de declanşarea crizei globale, arătând că "fiecare inovaţie financiară adaugă noi straturi unui sistem complex", care "nu poate fi dezarmat uşor doar prin supraveghere şi reglementare".
Dimpotrivă, "încercarea de a reglementa un sistem complex va face lucrurile şi mai rele", mai scrie Bookstaber, în opinia căruia "în loc să încercăm administrarea consecinţelor complexităţii, ar fi mai bine să strunim sursele complexităţii încă de la început".
Acesta este principalul motiv pentru care un nou program de bail-out nu va contribui la creşterea stabilităţii financiare din Europa, ci va conduce doar la creşterea hazardului moral (n.a. fenomenul asumării unor riscuri nejustificate, în condiţiile în care costul nu este suportat de cel care şi le asumă).
Atâta timp cât pieţele vor fi manipulate pentru a împiedica "pedepsirea" incompetenţei, nesăbuinţei sau prostiei, nu se poate construi un sistem financiar viabil şi robust.
După cum o demonstrează şi proiectul de lege pentru bail-out-ul caselor de compensare, autorităţile europene nu doresc acest lucru şi sunt gata să "atace", din nou, nu doar veniturile contribuabililor, ci şi veniturile urmaşilor lor pentru mult timp de acum încolo.
Aceasta a rămas singura certitudine din Uniunea Europeană.