Papa Francisc a scos la licitaţie, săptămâna trecută, una dintre motocicletele Harley Davidson primite cadou, iar banii obţinuţi vor fi destinaţi asociaţiei catolice Caritas.
Fondurile vor finanţa în cea mai mare parte renovarea cantinei populare şi a centrului de primire Don Luigi Di Liegro din Roma, care primeşte în jur de 1.000 de persoane fără adăpost pe zi.
"Suntem profund recunoscători Papei Francisc pentru acest dar", a spus directorul Caritas din Roma, Enrico Feroci, potrivit surselor de presă.
Acest gest nu este surprinzător, Papa Francisc subliniind importanţa modestiei inclusiv cu privire la mijloacele de transport ale clerului. Suveranul pontif a afirmat chiar în timpul unei întâlniri cu un grup de seminarişti că "i se rupe inima când vede câte un preot într-o maşină ultimul răcnet".
Papa a primit motocicleta Harley Davidson Road King în valoare de 20.000 de euro, cu ocazia aniversării a 110 de la fondarea mărcii.