Paradoxul mincinosului

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 24 septembrie 2018

Cristian Pîrvulescu

Eubulide din Milet, un filosof contemporan şi adversar intelectual al lui Aristotel, ne-a lăsat, între altele, celebrul "paradox al mincinosului". Un paradox care, alături de paradoxul prizonierului, ne poate ajuta sa în­ţelegem mai bine viaţa politică româ­neas­că actuală. Derivat dintr-un paradox mai vechi, din secolul al VI-lea î.e.n., cel al lui Epimenide Cretanul ("Epimenide Cretanul spune că toţi cretanii sunt mincinoşi. Deci, ceea ce spune Epimenide este adevărat sau fals?"), paradoxul mincinosului poate fi exprimat sintetic astfel: "dacă cineva spune: eu mint! Minte sau spune adevărul. Dacă ceea ce spune este fals, atunci spune adevărul, dacă este adevărat, atunci este fals. Deci, ca enunţ, afirmaţia "Eu mint" trebuie interpretată ca o dovadă a falsităţii propoziţiei. Aceasta, în schimb, ca intenţie, ea trebuie înţeleasă ca o recunoaştere a minciunii spuse.

Cine spune adevărul în cazul psiho-dramei din PSD: Firea sau Dragnea, contestatarii liderului sau susţinătorii săi? Dar în PSD nu asistăm la o dispută legată de logică sau psihologie, ci la una de putere. Problema nu este dacă Liviu Dragnea spune adevărul sau minte, ci dacă puterea sa mai este intactă. Şi, contestată de din ce în ce mai mulţi, puterea sa nu mai este deplină. În interiorul PSD, de pe poziţia de şef, Liviu Dragnea dispune de avantajul gardianului din "paradoxul prizonierilor" al lui Judea Pearl din 1988 (a nu se confunda, deci, cu "dilema prizonierului" care vizează cooperarea). Paradoxul ar fi următorul: Trei prizonieri se află într-o celulă a condamnaţilor la moarte, dar au aflat că unul dintre ei va fi graţiat. Unul dintre ei vorbeşte cu gardianul şi îi spune: "Nu-mi poţi spune cine va fi graţiat, dar măcar arată-mi unul dintre cei ce va fi executat". După ce reflectează puţin, gardianul, care nu ştie nimic, spune că cel puţin unul dintre ceilalţi doi prizonieri va fi executat. Mai optimist, prizonierul îi spune: "Înainte aveam o şansă din trei să fiu graţiat, dar acum am o şansă din două". Se pare că mai mulţi dizidenţi au căzut în plasa acestui tip de calcul şi au preferat o scăpare probabilă unei execuţii sigure. Căci, având în vedere nu doar caracterul şi antecedentele "gardianului", dar şi complicata sa situaţie actuală, "execuţiile" au toate şansele să se desfăşoare.

Dacă pentru lidershipul PSD problema adevărului este secundară, pe când rămânerea la putere - în partid şi în ţară - este esenţială, pentru restul lumii, din afara PSD, dar şi pentru membrii şi simpatizanţii acestui partid care nu participă la lupta dintre şefi, problema adevărului se pune. Deşi acţiunile politice, ne-o sugera deja Machiavelli, nu ar trebui abordate în cheie etică, publicul pare a nu se mai lăsa ispitit de logica raţiunii de stat. Din contră, aşa cum arată transformarea problemei corupţie - nu doar aici, în Romania, ci peste tot în lume - într-o problemă centrală a politicii, "adevărul" a devenit esenţial. Dacă acum doar o generaţie corupţia lipsea nu doar din dezbaterea publică, dar şi din cea teoretică, considerată fiind un fel de boală inevitabilă a guvernării, astăzi, din România în Slovacia, sau din Brazilia în SUA, ca să nu mai vorbim de Africa, Orientul Mijlociu sau Asia, corupţia a devenit marea problemă a politicii.

Ori, pentru opinia publică româneas­că, problema adevărului privind "statul paralel", "protocoalele" sau "represiunea protestului din 10 august" , adică starea statului de drept şi a drepturilor omului astăzi, este esenţială. Chiar şi pentru electoratul captiv al aşa zisei Românii reale. În cazul în care concluzia opiniei publice va fi că toţi mint, epilogul electoral va fi foarte dur. Dar aceasta este soarta (paradoxului) mincinosului în politică: nici dacă ar spune adevărul nu poate fi crezut.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Adevărul e că prin intermediul protocoalelor secrete justiția și-a pierdut independența față de SRI, iar un stat cu o justiție obedientă unui serviciu secret al cărui trecut se leagă de Securitateai ceaușistă nu poate fi unul democratic decât pentru profesorii de la Ștefan Gheorghiu.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb