Parchetul german s-a declarat, astăzi, în favoarea extrădării către Spania a fostului preşedinte separatist catalan, Carles Puigdemont, aflat în detenţie în Germania de la 25 martie, relatează AFP.
Procurorul general al landului Schleswig-Holstein, competent în acest dosar, a recunoscut validitatea în dreptul german al celor două capete de inculpare formulate de Madrid, cu privire la "rebeliune" şi "deturnare de fonduri", însă decizia finală urmează să fie luată de instanţa competentă în zilele următoare.
Procuratura a solicitat un mandat de extrădare către Spania a lui Puigdemont, scrie DPA.
Procurorul general al acestui land, aflat la frontiera cu Danemarca, a făcut acest anunţ la Schleswig.
Liderul separatist catalan a fost reţinut în Germania, în urmă cu mai bine de o săptămână, în timp ce se întocea din Finlanda în Belgia, unde locuia în exil. Un judecător spaniol a emis un mandat european de arestare pe numele său.
Madridul îl acuză pe Puigdemont de rebeliune şi deturnare de fonduri publice în legătură cu referendumul pe tema independenţei cataloniei de anul trecut.
Pe de altă parte, Puigdemont a făcut recurs împotriva inculpării sale în Spania de rebeliune, subliniind asupra absenţei violenţei în actele sale.
Violenţe au avut loc înainte sau în cursul referendumului organizat pe 1 octombrie 2017 în vederea declarării independenţei, însă ele au fost punctuale şi sunt de atribuit "numai persoanelor care au comis aceste acţiuni", subliniază apărarea lui Puigdemont.
Aceste fapte au fost "doar episoade izolate, care nu permit să se suţină existenţa unei violenţe urzite de către o entitate", "şi anume Executivul catalan", subliniază avocatul Jaume Alonso-Cuevillas.
În text se apreciază că nicio deturnare de fonduri nu îi poate fi reproşată lui Carles Puigdemont în legătură cu organizarea referendumului, aşa cum afirmă judecătorul de instrucţie, care a estimat această deturnare la 1,6 milioane de euro.
Magistratul nu a transmis probe cu privire la autorizarea unor cheltuieli precise din partea părţii inculpate pe care o apără, inclusiv a lui Puigdemont, subliniază avocatul.