PARLAMENTARII AU ÎNTORS DIN NOU SPATELE CLIENŢILOR BANCARI  Dragnea şi Tăriceanu l-au minţit pe Zamfir

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 iulie 2018

Dragnea şi Tăriceanu l-au minţit pe Zamfir

Proiectele de lege privind plafonarea dobânzilor şi retractul litigios nu au intrat nici ieri în dezbatere, la Comisia de Buget din Camera Deputaţilor, deşi senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir a anunţat, săptămâna trecută, pe pagina sa de Facebook, că, cel mai probabil marţi, 3 iulie, aceste două iniţiative ar fi urmat să fie discutate de deputaţii din comisia de specialitate.

Mai mult decât atât, chiar în ziua moţiunii, respectiv miercuri 27 iunie, Daniel Zamfir a precizat: "Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea au decis ca legile împotriva cămătăriei să se voteze în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta)".

Dar se pare că Dragnea şi Tăriceanu l-au minţit pe Zamfir şi au întors din nou spatele clienţilor bancari.

După ce o perioadă însemnată parlamentarul Zamfir a dat lovitură după lovitură, trecând prin toate comisiile din Senat mai multe proiecte legislative legate de sistemul financiar-bancar, în ultimele luni iniţiativele sale au rămas blocate în circuitul de aprobare, majoritatea aflându-se la comisiile din Camera Deputaţilor.

Legea plafonării dobânzilor şi cea privind retractul litigios, care au trecut de Senat încă de la finalul lunii februarie, nici măcar nu au mai fost puse pe ordinea de zi a şedinţelor Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege care vizează plafonarea dobânzilor propune un nivel maxim al DAE de 18% pentru creditele de consum şi un plafon de 2,5 ori mai mare faţă de dobânda de politică monetară pentru împrumuturile ipotecare şi pentru cele imobiliare.

Iniţiativa legis­lativă privind retractul litigios prevede că, în timpul desfăşurării unui proces în instanţă, debitorul va putea răscumpăra creanţa de la firma de recuperare la cel mult dublul preţului cu dis­count la care creditul a fost achiziţionat de recuperator, moment în care litigiul va fi stins. Ambele proiecte au provocat reacţii diverse din partea sistemului financiar-bancar, analiştilor din domeniu şi Băncii Centrale, reprezentanţii băncilor şi cei ai BNR nefiind de acord cu aces­te iniţiative.

Opinia Cititorului ( 28 )

  1. Sau poate a mintit Zamfir?

    1. Sau poate a visat Zamfir ca poate infrange sistemul bancar. 

      Sigur ca a mintit!

      Daca ii studiezi cu atentie proiectele de legi dar si modul in care voteaza, in general, alte proiecte cu efecte pentru consumatori, o sa observi ca are o problema, probabil neurologica: una zice si alta voteaza. 

      Plafonarea dobanzilor nu se va putea aplica. 

      Retractul litigios vorbeste despre recuperatorii de creante, firme care nu functioneaza legal, activitatea de recuperare a creantelor bancare fiind atributul exclusiv al executorilor judecatoresti. Dar trebuie sa te numesti Ciolos ca sa dai o OUG neconstitutionala si trebuie sa te numesti Zamfir sa persisti in prostie si sa-ti servesti, prin incidenta, fostul sef de partid (Orban) cu mana lui Tariceanu si a lui Dragnea.

      Asa este cand esti needucat, financiar si juridic, pui botul la hotiile lui Piperea fara sa te gandesti. Hai RADET, ELCEN, OLTCHIM, SINESTI! 

      Sigur ca minti!

      hai cu 99/2006 atunci!

      domnul Zamfir este un erou national care insa se lamenteaza inutil. BNR a tergiversat 10 ani sa aplice evaluarea conform CRR a riscului de credit prin metoda modelelor interne si a continuat metoda standard. Nicio tara din UE nu este atat de iinapoiata precum Romania. Aratati-o pe aceea care nu mai foloseste la nivel de concern metoda IRB asa cum face BCR si va promit ca o sa-l invit pe Donald sa dea un Interview la Antena 3

      Sau poate tot un gainar de doi lei e si in ALDE cum era si in PNL.

      Ca o reclama la pasta de dinti!

      merge si 98/2006

      Domnul Zamfir se crede erou national. Eu nu il cred, dar nimeni nu este profet in tara lui. Ca de obicei, politicienii se lamenteaza. BNR a construit primul stat paralel, politicienii l-au aprobat si acum il copiaza.

      baga si mataluta o mica verificare pe siteul senatului, sa vezi cum a votat salvatorul si eliberatorul Zamfir la proiectul privind modificarea de ieri a Codului penal : PENTRU.

      poti sa verifici si cum a votat la restrangerea drepturilor tale de justitiabil, eliminarea recursului: PENTRU 

      Stiu ca nu te intereseaza sa te educi, poate, poate pica o lege ceva si iti rezolva treaba spinoasa. 

      Dar hopa, nu te cheama Dragnea !?! mvai, ce pacat, aveam pachet de legi pentru dumneavoastra...

      Am verificat,a votat PENTRU...

      Huuooo,Rușine  

      Serios?

      Mai usor cu pianul pe scari! Care hotii ale lui Piperea? Dupa ce si-a dat si sufletul pentru consumatorii din sistemul finaciar, acuma a ajuns si Hot! Foarte frumos!

      hi hi hi !

      sau, pentru cei ca tine: he he! 

      PSD si BNR, aceeasi mizerie!

      sunt total de acord cu tine

      Da, hi, hi, hi, ha, ha, ha.. Si pentru mine si pentru tine si pentru toata lunea. Prin tot ce a facut, Piperea a desteptat consumatorii. Fara el si acuma amarastenii suportau toate mizerile bancilor.

      jepcar cu acte , voia sa ii scape pe rechini de credite de milioane si s a agatat de cei cu chf si i a bagat la fund le a mai luat si banii de nu i aveau

      Hai, nu ma nebuini! Pe cine a bagat la fund? Toti cei cu credite in CHF au avut de castigat intr-un fel sau altul. In plus, cunosc persoane care au scapat de credite imobiliarea distrugatoare datorita Legii darii in plata. Asa ca ciocul mic si joc de glezna!

      Hot este de prin 2013, dar DNA ai DIICOT au alte treburi mai serioase, nu furtul maruntval lui Piperea, de 10 milioane de euro, batjocorirea disponibilizatilor de la Oltchim. Sigur ca a facut in contrapatida multe lucruri pentru imprumutatii in CHF. Dar cand fura intr-un loc nu se compenseaza cu binele facut in alt loc. Este doar un semnal de alarma si de prevedere... Poate ca trage o teapa subtila si la CHF. Poate ? Poate!

    Trebuie votată cât mai repede.

    Banca a vândut -o firmei de recuperare care e din Luxemburg, Cipru (adică aici nu plătește taxe-impozite) omul își recuperează bunul, toată lumea e fericită.

    Banca ca a scăpat de credit la recuperator. Recuperatorul ca a scăpat de bun cu profit baban. Omul ca își păstrează bunul si nu a plătit 10-15 ani în van. 

    1. Partea cu recuperarea de creante era buna, plafonarea dobanzilor minine la un nivel ASA redus nu era.

    O SA SE VOTEZE PANA LA URMA, MINCINOSILOR POSTACI CE SUNTETI. O SA MURITI CU UNGHIA IN GAT!!!

    VICTORIA ESTE APROAPEEEE!!!! 

    1. Asa cum a votat azi Zamfirashul pentru modificarea codului penal si scaparea borfasilor?

    Astia mint pe toata lumea. Acum au facut o fapta Buna din greseala.

    Ati vrea voi. Intra in zilele urmatoare, camataria bancilor a intrecut orice limita. Numai prin lege pot fi oprite bancile camatare. Robor creste zi de zi si, paradoxal nu (?), numai clientii baga mai adanc mana in buzunar. Pana cand credeti ca va mai suporta oamenii?

    1. Cine împarte parte își face.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb