Parlamentarii semnează plângerea penală pe numele Preşedintelui Băsescu

A.C.
Politică / 15 aprilie 2014

Update 13:17 Gabriela Firea:"Plângerea penală împotriva lui Băsescu a fost redactată"

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, astăzi, că plângerea penală împotriva Preşedintelui Băsescu a fost redactată de avocatul ei, iar premierul Victor Ponta a anunţat că a semnat documentul, care va fi susţinut şi de alţi parlamentari, actul urmând să fie depus în cursul zilei, la Parchet.

Firea a anunţat că plângerea penală împotriva şefului statului a fost redactată de către avocatul ei şi a subliniat că se simte ameninţată de către Traian Băsescu. De asemenea, premierul Victor Ponta a declarat că a semnat documentul.

Potrivit acestuia, gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României.

Cei doi au făcut declaraţiile după reuniunea grupurilor PSD.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, ieri, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea a precizat, într-un mesaj de pe reţeaua de socializare Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

Preşedintele a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist".

------

Plângerea penală înaintată împotriva Preşedintelui Traian Băsescu pentru declaraţiile acestuia faţă de senatoarea PSD Gabriela Firea va fi semnată de Premierul Victor Ponta, potrivit surselor din presă.

Plângerea penală împotriva şefului statului va fi depusă astăzi. Documentul va fi semnat de mai mulţi aleşi ai puterii şi de parlamentari ai altor partide.

Declaraţiile Preşedintelui împotriva senatoarei PSD au fost catalogate de Ponta drept un atac mafiot, menit să stopeze ancheta în cazul Nana. Premierul Ponta spune că va semna personal plângerea penală împotriva preşedintelui.

Şeful PSD a precizat că plângerea împotriva preşedintelui va fi depusă pentru două infracţiuni, respectiv ameninţare şi şantaj.

Plângerea vine după ce, la finele săptămânii trecute, preşedintele a declarat, referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea - care face parte din comisiei de anchetă privind terenurile din comuna Nana: "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele".

Premierul Ponta a afirmat ieri: "Am discutat, în întâlnirea săptămânală a coaliţiei de guvernare, din punct de vedere politic şi legal, consecinţele atacului mafiot efectuat de către Traian Băsescu împotriva colegei noastre Gabriela Firea şi am decis ca toţi parlamentarii, nu doar din coaliţia de guvernare, dacă sunt şi liberali, dacă sunt şi de la PDL, până mâine (astăzi - n.r.) să avem o plângere penală împotriva preşedintelui pentru două infracţiuni - infracţiunea de ameninţare şi de şantaj. (...) Vom depune această plângere penală semnată de un număr cât mai mare de parlamentari şi, evident, cel mai târziu în decembrie, domnul Băsescu va trebui să răspundă în faţa legii".

Premierul a precizat totodată că va fi sesizată şi conducerea Parlamentului European cu privire la atitudinea preşedintelui Traian Băsescu faţă de senatorul PSD Gabriela Firea.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb