• Update 18:40 Premierul: "Poate preşedintele va găsi acea brumă de raţiune pe care nu o are în ultima perioadă"
Prim-ministrul Victor Ponta i-a cerut, astăzi, preşedintelui Traian Băsescu să promulge Legea bugetului asigurărilor sociale şi să retrimită Parlamentului proiectul bugetului de stat pe anul viitor, pentru ca Guvernul să poată mări pensiile şi salariile, transmit sursele de presă.
Domnia sa a declarat: "Există o singură variantă raţională pentru preşedinte şi poate că în al treisprezecelea ceas va găsi acea brumă de raţiune pe care, din păcate, nu o are în ultima perioadă: (...) poate să promulge Legea bugetului asigurărilor sociale şi atunci, da, pot să dau pensiile mărite chiar de la 1 ianuarie. Şi, eventual, să retrimită bugetul, ca să-şi facă omul ambiţia, să nu pară că e slab şi să-l critice, cine ştie, doamna Udrea, că e prea slab".
Ponta a mai spus că Băsescu "minte" când afirmă că Executivul poate majora veniturile fără ca bugetul să fie aprobat, conform surselor.
"Preşedintele, din păcate, minte. Nu pot să îl acuz că nu ar şti, ştie foarte bine că, atât timp cât nu am baza legală, cum pot să măresc un salariu sau o pensie dacă nu am baza legală? Baza legală este Legea bugetului sau Legea bugetului asigurărilor sociale", susţine Victor Ponta.
Premierul a amintit că nicăieri în Europa şeful statului nu se pronunţă despre bugetul statului şi a adăugat că acest lucru nu se întâmplă decât în dictaturi şi în ţări subdezvoltate.
"Până la urmă, în toate ţările europene, inclusiv în România, până în acest an, dezbaterea bugetului este atributul puterii şi al opoziţiei în Parlament. Nicăieri în Europa nu există regele, regina, preşedintele să participe, să se uite pe capitole bugetare, să îşi dea cu părerea unde trebuie să tăiem. Ăsta e un lucru care nu se întâmplă decât în dictaturi şi în ţări subdezvoltate", a explicat şeful Executivului.
---
• Update 17:25 Ponta: "Delegaţia FMI nu va veni în România până nu avem buget"
Premierul Victor Ponta a declarat azi că delegaţia FMI nu va veni în ţara noastră decât după promulgarea proiectului de buget pe 2014, adăugând că, până atunci, Executivul nu va adresa o invitaţie către Fond, potrivit surselor de presă.
Domnia sa a spus: "Delegaţia FMI nu va veni în România până nu avem buget. Nu există o dată fixă a delegaţiei. Delegaţia FMI şi a Comisiei Europene vine la invitaţia Guvernului şi noi nu vom adresa nicio invitaţie decât după ce avem buget şi începem execuţia bugetului, pentru că altfel nu avem ce discuta".
Oficialul a adăugat că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional nu depind de "hachiţele" unui om politic autohton.
"Au fost o dată aici, au bătut palma, ne-am înţeles, am semnat. Deci nu vin acum, nu sunt la dispoziţia hachiţelor unui om politic din România, toată ziua-s pe drum de la Washington la Bucureşti. Deci nu vor fi la Bucureşti, nu va fi misiune de evaluare decât după ce avem buget şi după ce începem implementarea măsurilor fiscale şi bugetare, pentru că altfel nu au ce să evalueze", a precizat prim-ministrul.
---
• Update 17:18 Ponta: "Relaţia cu Băsescu, cohabitation à la roumaine"
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că actuala criză politică nu va fi de durată, ci va trece în două-trei săptămâni, după ce Parlamentul va vota din nou Bugetul, potrivit surselor de presă.
Domnia sa a spus: "Criza politică nu va fi de durată şi, de aceea, vreau să-i mulţumesc guvernatorului (Mugur Isărescu n.r.), care ieri a fost la acea discuţie şi poate să transmită pe propriile sale canale mesajul foarte clar că e o încăpăţânare a preşedintelui, care, însă, se rezolvă constituţional, în sensul că (preşedintele n.r.) retrimite, noi revotăm şi promulgă legea".
Victor Ponta a calificat relaţia cu Traian Băsescu drept "cohabitation à la roumaine".
Domnia sa a adăugat: "E foarte important că şi mesajul meu către Comisia Europeană, către FMI, şi mesajul guvernatorului şi mesajul altor personaje cu funcţii importante în statul român este acela că aşa e < cohabitation à la roumaine > - coabitarea românească - din când în când preşedintele se mai supără, dar trece. În două-trei săptămâni trecem peste chestia asta".
---
Parlamentul a adoptat, astăzi, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor.
PDL a votat împotriva bugetului, care a fost adoptat cu 346 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi şapte abţineri.
În ceea ce priveşte bugetul asigurărilor sociale de stat, acesta a întrunit 347 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.
Primul ministru Victor Ponta a declarat: "E un buget care nu prevede tăieri. Parlamentul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în faţa românilor. Fiecare categorie importantă va primi câte ceva în plus".
"S-a votat, bugetul pleacă către preşedinte, domnia sa nici nu cred că îl va citi", a precizat Ponta, la Palatul Parlamentului.