Actualizare 13:02 Parlamentul a adoptat reducerea CAS cu 5%
Camera Deputaţilor a votat reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, transmit surse din presă.
Deputaţii au votat, de asemenea, şi proiectul privind amnistia fiscală pentru mame, pensionari şi bugetari.
---------
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, le-a cerut, astăzi, deputaţilor să voteze legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, arătând că această măsură este "curajoasă şi pro-business" şi că sunt resurse pentru compensarea acesteia atât pentru anul 2014, cât şi pentru anii viitori, transmit surse din presă.
"Există spaţiu suficient pentru a aplica această măsură şi pentru anul 2014", a spus ministrul Finanţelor în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator.
Menţionând că legea privind reducerea CAS a primit votul senatorilor, Petrescu şi-a exprimat convingerea că va fi susţinută şi de deputaţi.
"Am avut un parcurs lung şi greoi cu această lege, am întâmpinat şi piedici, şi critici, dar ştiu că am avut şi multă susţinere şi suport pentru o lege al cărei scop este să ajute întreprinzătorii, angajatorii, cât şi angajaţii", a adăugat Petrescu.
Reprezentanţii PSD, PNL, PDL şi grupul minorităţilor naţionale au precizat că vor susţine legea privind reducerea CAS.
Cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator a fost respinsă săptămâna trecută de Comisia de buget a Camerei Deputaţilor.
Camera Deputaţilor este for decizional, votul final fiind azi la prânz.