Parteneriat între Carpatair şi Alitalia

F. A.
Comunicate de presă #Transporturi / 20 septembrie 2011

Parteneriat între Carpatair şi Alitalia

Carpatair anunţă încheierea unui parteneriat de tip codeshare cu linia aeriană Alitalia, în cadrul căruia, începând cu luna octombrie, zborurile Carpatair din şi spre Italia vor fi comercializate de către Alitalia sub numere proprii de zbor, informează un comunicat de presă.

"Suntem mulţumiţi de acordul încheiat cu partenerul nostru Alitalia, unul dintre liderii industriei transportului aerian la nivel mondial. Suntem convinşi că atât pasagerii Carpatair, cât şi cei ai Alitalia, vor aprecia pe deplin varietatea opţiunilor noi de călătorie, preţurile şi orarele foarte convenabile", a declarat Nicolae Petrov, Preşedinte Carpatair.

"Acordul cu Carpatair consolidează prezenţa noastră pe piaţa Europei de Est. Parteneriatul ne permite să oferim clienţilor noştri o paletă largă de destinaţii graţie reţelei Carpatair operate din hub-ul din Timişoara. În acelaşi mod, clienţii Carpatair vor putea ajunge, graţie zborurilor din Roma Fiumicino, în mai mult de 90 de destinaţii din reţeaua globală Alitalia", a declarat Andrea Tucci, Responsabil Alianţe şi Acorduri Alitalia.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb