Partidul lui Vladimir Putin a obţinut majoritatea în Duma de stat

F.A.
Internaţional / 5 decembrie 2011

Rusia Unită, partidul premierului Vladimir Putin, a obţinut majoritatea în Duma de stat, camera inferioară a Parlamentului rus, potrivit AFP.

Rusia Unită a obţinut 238 de mandate de deputat din totalul de 450. Partidul Comunist, aflat pe locul al doilea după alegerile legislative de ieri, va avea 92 de deputaţi, iar Rusia Justă (centru-dreapta) 64 de deputaţi.

Partidul Liberal-Democrat (naţionalist) va avea 56 de deputaţi.

Pentru a deţine majoritatea în Duma de stat este nevoie de 226 de fotolii de deputat din totalul de 450, iar Partidul Rusia Unită a obţinut 238 de mandate.

Rezultatul este mai slab decât cel de la alegerile legislative din 2007, când Rusia Unită a obţinut 315 mandate de deputat, dominând două treimi din Duma de stat, lucru care i-a permis să modifice Constituţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb