Partidul PRO România al lui Daniel Constantin, lansat oficial

S.A.
Politică / 30 mai 2017

Daniel Constantin

Daniel Constantin

Partidul PRO România a fost lansat, ieri, sub sloganul "#altfel", la un eveniment desfăşurat pe terasa unui hotel, în prezenţa a mai multor zeci de persoane. relatează Agerpres.

Evenimentul a început cu difuzarea pe ecrane a unui filmuleţ în care mai multe persoane, intervievate pe stradă, arătau că sunt nemulţumite de modul în care se face politică în România, notează sursa citată.

Daniel Constantin, fost copreşedinte ALDE, le-a spus celor prezenţi, potrivit Agerpres: "Sunteţi alături de noi la un altfel de proiect politic, la o altfel de lansare şi sunteţi într-o altfel de locaţie. Vreau să vă spun înainte de toate pentru a înlătura orice speculaţie că atunci când am stabilit data de 29 mai nu mai lucram la Ministerul Mediului, deci nu mai aveam relaţia cu cei de la meteo ca să pot să stabilesc o zi aşa frumoasă cum este cea de astăzi, aşa că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că este alături de noi. Ne-a ajutat ca astăzi să putem să facem o lansare deosebită a unui proiect politic care se vrea înainte de toate un proiect politic relaxat care să adune oamenii, care să încerce, aşa cum am făcut şi în această seară aici, să implice oamenii, să adune opinii de la oameni şi să se asigure că tot ce vor oamenii se poate regăsi la un moment dat într-o anumită platformă".

El a subliniat faptul că partidul s-a născut "dintr-o emoţie" şi că are deja filiale în 35 de judeţe, precum şi mai mulţi parlamentari, precizează agenţia citată. "Acest proiect politic pe care îl lansăm, PRO România, nu este un proiect politic care a găsit cheia succesului, este un proiect politic care îşi propune de acum înainte să comunice mai mult, un proiect politic care îşi propune să lanseze o platformă care să implice oamenii nu numai înainte şi în timpul campaniei electorale, ci şi după ce un partid ajunge la guvernare, ceea ce nu se întâmplă", a anunţat Daniel Constantin, potrivit sursei citate.

Constantin a explicat de ce a ales Pro România: "De ce PRO România? (...) PRO România - acest proiect politic se numeşte în felul acesta pentru că în primul rând sunt român, îmi iubesc ţara şi vreau să fac ceva pentru ţara mea şi eu şi colegii mei. În al doilea rând PRO România pentru că (...) majoritatea oamenilor politici, oameni care au intrat în politică pentru a se valida din punct de vedere personal în plan naţional şi în plan internaţional cum apar în faţa presei spun pentru început: 'Sunt pro european şi pro NATO'. E foarte bine, dar să nu uităm că în primul rând trebuie să fim pro România şi pro români. Dacă eşti pro România şi pro români, categoric eşti şi pro UE şi pro NATO pentru că orice român care simte româneşte, de bună credinţă, nu vede locul României astăzi în anul 2017 decât în UE şi în NATO".

Potrivit agenţiei citate, el a adăugat că formaţiunea va fi un partid de centru, cu accente patriotice: "Niciun om politic nu ar trebui să fie la vârful politicii româneşti dacă nu este patriot. Nu vorbesc despre naţionalism extremist, vorbesc de accente patriotice pe care cred că trebuie să le aibă fiecare dintre noi".

Alături de Daniel Constantin au fost prezenţi parlamentarii Sorin Cîmpeanu, Eugen Durbacă, Mircea Banias, Damian Florea, dar şi Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Romalimenta.

Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei, le-a spus participanţilor, potrivit sursei citate: "Am intrat în politică exact acum un an, era cât pe aci să fiu dezamăgit. Acum, având această oportunitate, având spiritul unui om căruia i-a plăcut să construiască, constatând că în jurul nostru lumea se schimbă şi în timp ce lumea se schimbă, ne preocupăm excesiv de mult pentru subiecte care fără doar şi poate au importanţa lor, precum alegerile din 2009, revoluţia din '89, mineriadele, arhiva SIPA, totuşi lumea se schimbă în jurul nostru, nu trebuie să ne canalizăm energiile atât de mult spre ceea ce a fost. Românii au altfel de aşteptări".

Sorin Minea a susţinut că nu-i place politica, dar este necesară. El a afirmat, potrivit sursei citate: "Politica e necesară. Fără politică, dacă luăm etimologia cuvântului, nu am exista noi şi nu ne-ar proteja nimeni. Şi politicienii sunt necesari. Prostia a fost în clipa în care politicienii au simţit nevoia să decreteze că ei sunt o clasă. În clipa în care s-au asociat şi au făcut o clasă politică, interesul fiecărei clase e să conducă. Pentru a conduce, faci compromisuri. Şi atunci au început să facă compromisuri şi au uitat să facă politică şi politici. Nu sunt în politică, nu-mi place politica, nu o să fiu niciodată politician, cel puţin aşa cum sunt cei de acum".

Printre cei prezenţi la lansarea RRO România s-au mai numărat şi europarlamentarul Laurenţiu Rebega, fostul deputat PSD Mihai Sturzu, dar şi Alexandru Cumpănaşu, potrivit agenţiei citate. Evenimentul a fost filmat cu o dronă şi transmis live pe Facebook, după cum au anunţat organizatorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb