Partidul (tuturor) Posibilităţilor

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 5 octombrie 2011

Partidul (tuturor) Posibilităţilor

Promisiunile electorale nu mai sunt ce au fost! Au trecut la un cu totul alt nivel, mult mai aproape de sufletul oamenilor. Asfaltarea de drumuri, apă curentă, curăţenie, locuri de muncă sunt chestiuni depăşite, la nivel de discurs nicidecum în practică, aşa că votantul trebuie scos din apatie cu altfel de promisiuni. Ca un veritabil (de)formator de opinie, Dan Diaconescu ştie foarte bine care sunt problemele neamului şi e dispus să ofere fiecăruia după nevoi.

Aflat într-o continuă campanie electorală, încă de pe vremea când partidul său făcea naveta între tribunale, realizatorul TV îşi întreabă în fiecare seară publicul cam ce îi mai doreşte sufletul, iar acesta îi răspunde prompt cu sms-uri care aleargă bezmetice între DA şi NU. În această săptămână la ţintă au fost luaţi oltenii. Promisiunile sunt centrate pe regiuni, pe vârste, sexe şi mai puţin pe nivelul intelectual. Prietenii ştiu de ce! Oamenii cu bun simţ, discernământ şi o brumă de cultură sunt o bătălie pierdută pentru toate partidele autohtone şi oricum lasă impresia că sunt o minoritate. Revenind la olteni, ce îi doare pe ei cel mai tare în această toamnă? Universitatea Craiova! Echipa de fotbal a fost dezafiliată temporar de Federaţia Română de Fotbal (a se citi desfiinţată). Aşa stând lucrurile, Diaconescu întreabă nevinovat: "Doriţi ca PP-DD să reîn-fiinţeze Universitatea Craiova după ce câştigă alegerile?". Întrebarea e dezvoltată în clasica emisiune maraton, iar un spectator care se poate concentra ore în şir, află că imediat după alegeri DD va reintroduce echipa în Liga 1, aşa ca să le facă în necaz ciocoilor. Logica spune că ar mai fi nişte regulamente fotbalistice, ale FRF şi UEFA, nu comentăm dacă sunt bune sau rele, nişte criterii sportive, dar toate aceste sunt amănunte nesemnificative, dacă poporul vrea, partidul oferă. E posibil ca şi locui-tori din Arad, Satu Mare, Piteşti, Iaşi, Bacău să considere că echipele lor au fost nedreptăţite şi că ar merita un loc în prima divizie. Probabil nu va fi nicio problemă, Liga Poporului va avea exact atâtea echipe câte ne dorim. Fotbalul e doar un exemplu. Fiecare om va primi promisiunea îndeplinirii unui vis personal. Nu e greu de închipuit ce întrebare va pune DD în timpul unei vizite la un azil de bătrâni: "Doriţi ca PP-DD să vă redea tinereţea pierdută după ce va câştiga alegerile?". Şomerii de la Jucu vor primi o fabrică nou-nouţă, absolvenţii de liceu de anul acesta, diplome de bacalaureat şi lista poate continua. Pare absurd? Nu este deloc. În fond un om a analizat un sis-tem şi îi forţează limitele. Ce diferenţă este între unul care promite 2000 de kilometri de autostradă în mandatul său şi realizează 50 şi unul care îţi promite tinereţea veşnică? În fond, ambii mint, doar că unul duce minciuna la extrem, pedalând la maximum pe iluziile oamenilor. De ce să-l votezi pe primul, doar că promisiunea lui pare mai realizabilă, deşi realitatea ultimilor 20 de ani demonstrează clar că nu este? Acţiunea poate fi benefică pe termen lung. Poate aşa ceilalţi vor renunţa să mai bată câmpii în campaniile electorale, constatând că se află în competiţie cu un adevărat maratonist al promisiunilor fanteziste.

Un lucru este cert, trebuie să urmărim atent viaţa politică autohtonă, pentru că nici nu ştim ce pierdem.

NOTĂ

Cititorii sunt invitaţi (www.bursa.ro) să participe cu subiecte la această rubrică, gândită pentru recuperarea bunului-simţ.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vor fi surprize mari cu acest Diaconescu. Electoratul nostru e in stare sa inghita si un elefant, chestie de gust si cultura.

    1. trist e ca nu apare nici un psihiatru sa ii promita lui ddd vindecarea. sau ii primeste in studio numai pe aia de stiu ce trebuie sa bage-n gura ?!

    Acest SOBOLIBOZAUR ,sluga lui KIORETE,e in stare sa promita orice pentru prostime care e din ce in ce mai numeroasa.Programul de manelizare ,Otevizare si cultivarea sistematica a prostului gust au produs mutatii genetice de-a dreptul.Avem numai nulitati ca exemple de "urmat" si tara se scufunda.TRIST ADEVAR.Daca nu ne unim impotriva acestui curent antiromanesc si anticrestin vom sfarsi intr-o neagra involutie corespondenta cu filmul lui Mel Gibson,MAD MAN.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb