Parul şi carul cu oale

La cîţi pari s-au năpustit asupra bietei căruţe cu oale a Uniunii Europene, este un gest lipsit de rost să mai scrie cineva despre eşecul lamentabil al marelui su-mmit care trebuia să reinventeze Europa şi instituţiile ei fundamentale. N-a inventat nimic, iar "bă-trînul continent" a devenit încă şi mai mic pe harta lumii; din punct de vedere politic, desigur! Vorba marelui înţelept chinez "Anonimus" care se întreba retoric: "Dacă nema putirinţa, ce mai chichirez gîlceava?"

Motivul pentru care evenimentul merită totuşi cercetat mai amănunţit este unul care ţine de perspectivă. Orice fapt social reverberează, îşi developează consecinţele, înţelesurile, mult dincolo de imediat, dacă unda iniţială de şoc se autopotenţează, se amplifică prin ciocnirea cu elementele fixe, structurale, ale mediului social. E adevărat, în loc de big-bangul capabil să creeze noul univers, Europa s-a trezit cu un big-fîs, dar nici el nu rămîne fără consecinţe!

Prima şi cea mai importantă este aceea că politicienii care s-au grăbit să ia "criza" în braţe, ca să arate că ei ştiu, vor şi pot să rezolve orice, că fără ei Pămîntul stă în loc, dacă nu cumva începe să se învîrtă în sens invers, vor trebui să plătească ceva pagube. Iar dintre toate, cele de imagine dor cel mai tare! Merkel şi-a cam terminat traiectoria politică şi se pregătea oricum să predea ştafeta. Nu c-ar face-o de bunăvoie, dar... de... ce să-i faci, vorba ardelea-nului care stătea pe piuneză în fotoliul de la teatru: dacă e musai, e musai! Cu domnul Sarkozy, lucrurile sunt mai complicate. Omul nu s-ar da dus nicicum din palatele Regilor Franţei, care ţin şi astăzi loc de birouri pentru urmaşii mînuitorilor de ghilotine. Omul mai vrea un mandat! Cu orice preţ! Ce-o să le spună el alegătorilor despre faptele lui politice? Despre contribuţia lui la "Măreţia Franţei"? Că, de mîine, domnul Prim-Ministru trebuie să-şi ia la subţiori hîrţoagele cu cifre bugetare şi să dea fuga cu ele la Bruxelles să i le aprobe nu ştiu care neica nimeni?; că Parlamentul Franţei poate să se ocupe de orice, mai puţin de aprobarea bugetului ţării, ori să o facă abia după ce a primit aviz de la nişte birocraţi "fără de ţară"? Că Franţa trebuie să treacă rapid la o cură drastică de "slăbire" bugetară şi să intre în parmetrii acordului de stabilitate financiară, pe care l-a inventat şi pe care nu l-a respectat niciodată? Că, dintr-un aliat capabil să mai ţină în hăţuri presiunea germană asupra Europei, Franţa a izolat Marea Britanie pe malul celelalt al Canalului? Că marea reţetă pentru salvarea Europei, singura pe care a putut-o inventa Sarkozy, în numele Franţei, este să facă din nişte contabili anonimi ai birocraţiei europene, satrapi cu puteri cvasi nelimitate asupra politicilor statelor europene? Că, în lipsă de idei şi fundamente analitice, criza, pe care politicianul Sarkozy s-a zbătut atîta să o "rezolve", va continua să zburde în voie pe frumoasele pajişti ale Franţei şi ale Europei? Că "strategia" politică bazată pe mutarea problemelor din sectorul financiar privat în cîrca guvernelor şi de acolo pe spatele populaţiei este nu doar o manevră lipsită de sens din punct de vedere funcţional (adică nu rezolvă nimic!), ci şi una abuzivă, imorală, dacă nu cumva chiar ilegală, în planul contractului social dintre aleşi şi alegători? Desigur, toate aceste mărturisiri, ocolite astăzi, as-cunse în spatele declaraţiilor sperietoa-re, á la Farfuridi, despre "pericole şi zguduiri" care au fost evitate, i se vor întoarce în nas la viitoarele alegeri!

Întrebarea cu adevărat tulburătoa-re, după eşecul formulei Merkozy, este: Chiar are nevoie Europa să fie salvată? De cine şi de ce? Aici trebuie cercetat mai îndeaproape refuzul britanic. "Soluţia nu răspunde intereselor britanice, legitime", a fost răspunsul sibilinic al Premierului Cameron. Cum adică? Nu este în interesul Marii Britanii ca euro să redevină stabil şi credibil? Nu este în interesul Marii Britanii ca statele europene să-şi controleze strict finanţele şi să nu o ia prin păpuşoi cu datoriile publice? Cu siguranţă că este! Atunci? Atunci, răspunsul trebuie căutat în altă parte! Cel mai probabil, inadecvarea acuzată de britanici se referă nu la obiectiv, ci la mijloacele preconizate de noile aranjamente, improvizate de mult prea febrilul cuplu Sarkozy-Merkel. Cu alte cuvinte, doctoria nu este potrivită pentru boala de care suferă pacientul. O evaluare pe care cu greu o poate respinge cineva! Dacă boala înseamnă datorii ale statelor, prea mari, insustenabile, cine, ori ce, împiedică guvernele, parlamentele ţărilor respective să pună capăt derapajelor? Nimeni şi nimic! Iar dacă guvernele, parlamentele şi toate celelalte instituţii ale democraţiei nu sunt în stare să împiedice deraierea, existentul pact de stabilitate monetară oferă suficiente pîrghii de penalizare şi reajustare; atunci la ce bun o altă buclă de decizie şi control de la Bruxelles? Nu o să le aprobe bugetul? Ei şi? O să rămînă Franţa, Italia sau Germania, ori chiar Spania şi Polonia fără buget, dacă nu-l aprobă nu ştiu ce conclav de func-ţionari europeni? Să fim serioşi! Toa-tă tevatura asta cu soluţia noului pact este doar un balon de săpun, fără nicio substanţă economică şi cu atît mai puţin politică. Doar un truc menit să mai cîştige ceva timp politicienii specializaţi în "salvarea Europei"! Prin perdeaua zdrenţuită a eşecului "marelui summit" se vede tot mai clar că nu Europa are nevoie să fie salvată, ci cîţiva politicieni ai unei generaţii mediocre, al căror ideal nu se ridică dincolo de gardul birocraţiei de la Bruxelles şi ale căror soluţii pentru viitor sunt doar un şir incoerent de improvizaţii, menite să salveze aparenţele pînă la următoarea tură de alegeri. Poate că actuala construcţie europeană nici nu trebuie salvată şi, dacă este să des-chidem porţile altui viitor, mai bun decît acesta, trebuie să avem tăria să recunoaştem că modelul şi-a epuizat substanţa şi soluţiile. Nu mai este nevoie de niciun par, cioburile zac împrăştiate peste tot! Ca să existe, în viitor, nu înecată în propriul trecut, Europa secolului XXI are nevoie de alte modele şi de alte rezolvări. Pentru asta, însă, va trebui să cultive politicieni din alt altoi!