Pasageri, evacuaţi de pe un aeroport din Florida după descoperirea a două obiecte suspecte

F.A.
Internaţional / 2 octombrie 2013

Pasagerii şi personalul de pe aeroportul internaţional din oraşul american Jacksonville (statul Florida) au fost evacuaţi ieri după descoperirea a cel puţin două obiecte suspecte.

Aeroportul şi-a reluat activitatea abia după cinci ore, timp în care poliţia a făcut cercetări asupra a două pachete suspecte şi verificări ale tuturor terminalelor şi garajelor de la subsol, potrivit presei internaţionale.

Prea multe detalii legate de acest incident nu sunt cunoscute. Canalul de televiziune local a relatat că doi suspecţi au fost plasaţi în custodia forţelor de ordine, dar fără să ofere amănunte referitoare la aceştia.

Potrivit martorilor, un pachet suspect a fost găsit în unul din terminale, iar mai târziu un pachet similar a fost descoperit într-o parcare de pe teritoriul aeroportului. Au fost mobilizate grupuri de genişti, cu câini special dresaţi.

Shannon Harley, de la biroul şerifului din Jacksonville, a declarat că un dispozitiv suspect a fost descoperit şi dezamorsat în condiţii de siguranţă, dar fără să ofere mai multe amănunte.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb