Patriotismul de campanie

Campania pentru alegeri, ca orice altă campanie de marketing, presupune utilizarea unor mijloace de influenţare a comportamentului colectiv, dar şi maximizarea atuurilor existente. Dacă de obicei a fi la guvernare poate fi un handicap, în 2012 situaţia este ceva mai complicată, căci guvernul Ponta nu are nici şapte luni de când a venit la guvernare. Iar în cele 7 luni au fost deja două scrutine, cel de la alegerile locale şi referendumul de revocare a preşedintelui. Fiind un fel de guvern de serviciu, aproape permanent în campanie, guvernul Ponta nu a avut timp să devină ne­popular. Poate şi din acest motiv, în campania actuală USL a mizat pe simbolica naţională mai mult decât oricând în altă campanie.

Şi cum este pentru prima dată când alegerile parlamentare au loc după 1 decembrie, folosirea simbolurilor naţionale ar trebui să aducă voturi. În 2008, alegerile parlamentare aveau loc în preziua zilei naţionale, pe 30 noiembrie, dar până acum doar turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se desfăşura după sărbătoarea naţională. Iar acest artificiu electoral a început să fie folosit abia după alegerile prezidenţiale din 2000. În 2000, al doilea tur s-a desfăşurat pe 10 decembrie, în 2004 - pe 12 decembrie, iar în 2009 - pentru prima dată separat de alegerile parlamentare - pe 6 decembrie. Era de presupus că efectul organizării alegerilor după sărbătorirea Marii Uniri va inflama fibra naţională până într-acolo încât să orienteze votul nehotărâţilor spre candidatul celor ce se aflau la guvernare. Strategia n-a prea reuşit, pentru că în 2000 de această situaţie a profitat mai degrabă Corneliu Vadim Tudor, şi nu Mugur Isărescu, în 2004 Traian Băsescu, şi nu Adrian Năstase, iar abia în 2009 pare să fi funcţionat în favoarea celui care candida la propria-i succesiune. Dar şi atunci strategia acestuia a fost de a se pune în opoziţie cu un Parlament "trădător". Acum, guvernul USL pare a repeta formula, schim­bând însă termenii: se plasează în opoziţie cu Traian Băsescu şi se prezintă ca fiind la guvernare, dar nu la putere.

Nu este surprinzător, deci, că în paralel cu campania electorală s-a "întâmplat" să se desfăşoare şi o campanie de promovare a simbolurilor naţionale, în primul rând a drapelului ca simbol al patriotismului. O campanie, cea patriotică, o ascundea pe cealaltă, cea electorală. Între timp, pentru a deturna definitiv atenţia publică de la confruntarea de programe, Traian Băsescu a reluat tema desemnării primului-ministru. Astfel s-a impus ideea unui nou cvorum, de tipul celui de la referendum, deşi de data aceasta nu este nici impus de cineva din afară, nici prevăzut de vreo regulă internă. Obţinerea a peste 50% din voturi a devenit acum principalul obiectiv al USL. Forţat de discursul privind desemnarea primului-ministru, USL a intrat în jocul lui Traian Băsescu sperând să-l poată învinge cu propriile arme.

Dar, oricare va fi rezultatul, Traian Băsescu, chiar dacă nu-şi va atinge obiectivele personale, va fi reuşit să-şi impună stilul în politica românească, trans­formând spectacolul politic într-un fel de joc de noroc în care nu programele, nu calitatea politicilor, ci doar şiretenia contează. În locul unui mecanism instituţional care să funcţioneze în interesul cetăţenilor, a fost improvizată o construcţie politică de mucava, asemănătoare, de altfel, capitalismului româ­nesc, de la care se şi revendică.

Aşa se şi explică de ce campania electorală, ca prezentare de programe şi confruntare de idei, a fost inexistentă la aceste alegeri. Ambele părţi au refuzat orice dezbatere serioasă, preferând atacurile personale. Pe de altă parte, implicarea directă a lui Traian Băsescu în campanie a întărit şi mai mult tendinţa de personalizare a campaniei. Acesta şi-a asumat pariul personalizării şi a intrat în competiţie, atacându-şi, fără vreo minimă cenzură democratică, adversarii. Transformarea acestor alegeri parlamentare în alegeri prezidenţiale, un fel de tur al doilea al referendumului din 29 iulie des­făşurat pe fundalul "patriotic" al campaniei, nu face decât să accentueze mizele.