Patru licitaţii şi un centenar

Piaţa românească de artă trăieşte clipa Tonitza cu atâta intensitate încât am fost nevoiţi, la un moment dat, să dăm alarma de tsunami. Uleiurile sunt mai rare, dar desenele ne-au invadat la propriu, fiind peste tot, în licitaţii, în galerii, în talciocuri şi pe sub mână. Sunt atât de mari cererea şi oferta că autorul semnează încă, şi cu tot ce prinde în mână, inclusiv cu pix. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu mai are timp să îşi cultive stilul sau buna manieră, desenează în tot felul şi, uneori, când pictea-ză, cam uită ce a învăţat la anatomie. În spatele acestui fenomen ne place să vedem şi o îmbunătăţire vizibilă a receptării şi aprecierii marelui artist, în vremuri în care, cu nudurile sale de fetiţe, cu siguranţă nu ar fi fost prea political correct.

Nu puţine sunt şi lucrările adevărate şi excepţionale ale lui Tonitza, un spirit acid şi extrem de interesant, inclusiv în critica şi mai ales cronica plastică pe care a practicat-o, spre disperarea multora. Găsim astfel de piese şi printre cele opt oferte Tonitza din Licitaţia de primăvară a Artmark, ţinută marţi. Recordul întâlnirii este deţinut de o pictură de Tonitza, un portret colectiv, cu cei trei copii ai pictorului. Aici, ca în acribia de tip wikipedia, ne spunem cu voce tare că această informaţie ar trebui verificată. În schimb, este cert că pictura, de o lumină aparte şi cu un desen încântător, a fost adjudecată când ciocănelul de licitaţie a căzut, după două ezitări, numerotate cu voce tare, la 170 de mii de euro. Este un preţ bun pentru acel segment, oferta fiind evaluată la una sau două sute de mii de euro iar preţul de pornire a fost sub minimul estimat, aşa cum se promite de fiecare dată. Nu avem voie, însă, să uităm că recordul de piaţă al Românei este tot Artmark şi tot Tonitza. Este drept, ne referim la un nud care a fost vândut în decembrie trecut cu 290 de mii de euro. Avea un renume foarte bun, venea de la muzeu şi din colecţia "Dona", Maria Cristina Elena Dona. În general, nudurile Tonitza s-au dat foarte bine şi mai toate sunt cu spatele, cu o uşoara contorsiune spre stânga, şi prin iatac. Un studiu II pentru "Nud în iatac" s-a dat cu 30 de mii de euro în aceeaşi licitaţie de primăvară a Artmark, sub estimarea minimă, ce promitea 40 de mii de euro, probabil din cauza proporţiilor anatomice cam neinspirate. Aproape uitat este "Nudul în iatac" vândut, mai demult, cu 67.500 de euro şi care aduce mai degrabă cu studiul II decât cu recordmanul din decembrie 2011. De altă factură este nudul cu spatele care nu vorbeşte de iatac, ci mai degrabă de o cameră de hotel. Unghiul abordării este diferit, mai lipsit de tensiune, chiar liniştitor, iar preţul a ajuns la un 77,5 mii de euro, demn de toată atenţia. Revenind la licitaţia de marţi, "Trei fraţi" intră pe locul 10 al topului vânzărilor de artă din România, deşi preţul ameţitor ne-ar fi trimis cu gândul la mai sus, tot mai sus. Resurecţia şi insurecţia Tonitza creează probleme serioase pentru cel mai cunoscut, şi pentru unii singurul, nume al pieţei româneşti, Nicolae Grigorescu. A cedat deja lui Tonitza primul loc în clasamentul general, şi asta când Grigorescu începuse să aducă bani şi pe pieţele străine. Iar la licitaţia Artmark de marţi, singurul Grigorescu, un car cu boi, pe pânză, la asfinţit, s-a ţinut scai de copiii şi nudul lui Tonitza, venind, cu 52,5 mii de euro, pe a treia poziţie a podiumului vânzării.

Licitaţia de vară, sezonier-tradiţională a Artmark, s-a ţinut, aşa cum se anunţase de ceva timp, marţi, 20, la ora 19. În aceeaşi zi a anului şi aceeaşi clipă a zilei trebuia să se taie panglica la o nouă iniţiativă licitativă de artă, o nouă casă sau măcar licitaţie de artă, exclusiv contemporană, o iniţiativă tânără. Dacă de obicei marketingul îţi dă idei bune şi cam aceleaşi, a pune debutul în aceeaşi zi şi oră cu cea mai tare licitaţie a momentului plasează povestea în afara logicii. În plus, promovarea iniţiativei a fost foarte slabă, iar proiectul lipsit de părţile esenţiale. Fiind ocupaţi cu defilarea de mari meşteri de la Artmark, nu am avut timp să aflăm ce s-a petrecut la acest debut, dar nici informaţia nu ne-a căutat şi nici la ea acasă, pe site, nu era. Aşadar, această a doua licitaţie a parafrazei la "Patru nunţi şi-o înmormântare" rămâne valabilă şi pentru titlul "A fost sau n-a fost?".

Acum o săptămână s-a ţinut şi licitaţia Goldart, la sediul care este nou, dar, de ceva timp, pe Dorobanţi. Lumea reală pe care o întâlnim la această vânzare vorbeşte de 15 mii de euro pentru Horia Bernea, artist pe care Goldart are curajul să şi-l apropie şi să-l propună, să investească în el şi să ne recomande să facem la fel. Mai este vorba de un portret de tânăr, Paul, prietenul fiului, realizat de Corneliu Baba, adjudecat cu 5,5 mii de euro, un Schweitzer-Cumpăna micuţ şi tumultuos cu 3,6 mii de euro, trandafiri de Mihai Cismaru, cu 2,4 mii de euro, dar şi de regretatul Vasile Grigore, cu 1,6 mii de euro, "Flori albe" şi de la un alt recent mare dispărut, Ion Sălişteanu, cu 500 de euro.

O licitaţie de succes şi de interes, cel puţin pentru acest comentariu unde contează drept a patra, s-a desfăşurat undeva în afara Bucureştiului, mai exact la New York. O casă destul de cunoscută, Sotheby's, despre care avem plăcerea masochistă să ne amintim că funcţionează de vreun sfert de mileniu, a organizat tradiţionala serie de impresionism şi modernism, criterii foarte bine delimitate, la care a adăugat, lucru demn de toată atenţia, şi arta rusă. Ar fi mult şi internaţionale de spus despre întâlnire, dar ne limităm la obsesiile noastre, destul de multe, oricum. Din păcate, doar două oferte româneşti erau făcute la şedinţa new-yorkeză a Sotheby's din 14 martie, o sculptură în marmură neagră de Étienne Hadjú şi o pictură de Reuven Rubin. Hajdú s-a născut la Turda, în 1907, era Istvan, în formula maghiară, dar familia avea origini serioase evreieşti. Pleacă în Franţa în 1930 şi nu ne miră să aflăm că a luptat în Rezistenţa franceză împotriva ocupantului nazist din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. De fapt este un sculptor de mare forţă expresivă şi profunzime creatoare, bine cotat pe piaţă. Oferta de la New York se numeşte "Fleur noire" şi a stat mai mult prin State. A fost adjudecată cu 10 mii de dolari, nivelul minim al estimării ar fi mers până la 15 mii, nu de euro, ci de dolari americani. În schimb, nu a fost dată pictura cu flori "Delphinium" de Reuven Rubin, pictorul israelian născut în România, unde s-a întors ca prim ambasador al noii sale ţări, lucrare autentificată de Carmela Rubin şi estimată la 60-80 de mii de dolari.

Tot maghiar transilvănean, ca Étienne Hadjú, a fost şi Francois Gall, Gall Ferenc pe numele cu care s-a născut acum o sută de ani, la Kolozsvar, într-o zi de 22 martie. A început să studieze cu uriaşul Aurel Popp, a plecat la Roma, iar la 30 de ani s-a stabilit definitiv la Paris. Este considerat un impresionist francez în stilul tradiţional, adică întârziat, raportat la calendarul vieţii sale. Apare des şi numeros în licitaţii, la toate marile case occidentale, iar lucrările sale se dau cu mii de euro, nu sute, dar câteva spre zeci. A fost apropiat românilor de prin Franţa, după cum mărturiseşte cu recunoştinţă Nicolae Maniu, cel mai tare pictor român actual pe piaţa internaţională de artă. Aşadar, ieri s-au împlinit o sută de ani de la naşterea lui Francois Gall şi iar nu ne-am dat seama, să spunem o vorbă de bine, de frumoasă amintire şi respectuoasă evocare, măcar la nivel de ministru al culturii sau de facultate de medicină din Marosvasarhely. Mai este o şansă, în decembrie se împlinesc 25 de ani de când a murit, la Paris.

Din păcate nu am avut, în ultimul timp, doar patru licitaţii şi centenarul Francois Gall, avem şi o înmormântare. Încântătorul, veşnic optimistul Ion "Nică" Murariu a lăsat neterminat al nouălea deceniu al său de viaţă şi a plecat la cele veşnice. Era, probabil, decanul de vârstă al pictorilor români şi sigur unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai tare acuarelist al nostru.