Paul Ichim: "EximBank are capacitatea de a susţine dezvoltarea infrastructurii"

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 octombrie 2016

EximBank are capacitatea să susţină implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, în special a celor derulate de autorităţile locale, iar această competenţă ar putea fi amplificată odată cu preluarea atribuţiilor specifice unei bănci de dezvoltare ce permit crearea unor mecanisme eficiente de finanţare şi susţinere a economiei locale, a spus Paul Ichim, vicepreşedintele EximBank, în cadul conferinţfi "Business Summit - Împreună pentru România".

Domnia sa a menţionat: "Am fost întrebat de multe ori ce poate să facă o bancă de dezvoltare în plus faţă de o bancă comercială, iar ca răspuns mi se pare relevant să vă prezint un proiect finanţat de banca de dezvoltare a Poloniei. Proiectul, un parteneriat public-privat pentru dezvoltarea unei staţii feroviare şi crearea unui spaţiu urban, are o valoare de 27,7 milioane de euro şi prevede, pe lângă modernizarea staţiei, construcţia de parcări supraterane, clădiri comerciale etc. Finanţarea băncii de dezvoltare a fost de 10 milioane de euro, pe o perioadă de 17 ani, cu o dobândă de 0,87%. Beneficiul unui astfel de proiect, ce a putut fi finanţat doar de către o bancă de dezvoltare: 1,7 hectare de teren revitalizate, facilităţi turistice şi de agrement, crearea a 400 de noi locuri de muncă. Cred că acest exemplu descrie cel mai elocvent mecanismele de funcţionare ale unei bănci de dezvoltare şi implicaţiile pe care le poate avea la nivelul dezvoltării locale".

El a menţionat că, în România, proiectul băncii de dezvoltare, aflat în discuţia publică de mai bine de un an, înregistrează întârzieri în implementare, însă "suntem încrezători că procesul de revizuire şi actualizare a cadrului legislativ relevant va fi finalizat în cel mai scurt timp astfel încât să putem, ca şi vecinii noştri, să implementăm proiecte integrate, care aduc noi locuri de muncă, creează o devoltare a infrastructurii locale şi ajută la creşterea economică a unei ţări".

EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa românească de garanţii şi asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economia reală, contribuind la creşterea competitivităţii companiilor locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb