Biroul Permanent Naţional (BPN) al PDL a decis astăzi să dizolve Biroul organizaţiei judeţene PDL Argeş după demisia preşedintelui filialei, Mircea Andrei, fiind numit interimar în fruntea organizaţiei deputatul Cătălin Teodorescu, a anunţat vicepreşedintele PDL Marian Jean Marinescu, transmite Realitatea.net.
"BPN al PDL a decis astăzi să dizolve Biroul Judeţean Argeş. S-a numit un nou birou cu preşedinte interimar deputatul Cătălin Teodorescu", a precizat Marinescu.
Potrivit acestuia, Comisia de etică a partidului s-a autosesizat şi va analiza şedinţa Consiliului de Coordonare al Organizaţiei PDL Argeş.
"Comisia de etică a partidului s-a autosesizat şi va analiza reuniunea Consiliului de Coordonare Argeş şi va vedea care vor fi concluziile. Nu ştiu nimic de excluderea primarilor PDL, aşteptăm analiza Comisiei de etică pentru a avea date concrete", a adăugat Marian Jean Marinescu.