Partidul Democrat Liberal Dolj a transmis în această dimineaţă Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Dolj o solicitare privind data până la care au fost reactualizate listele electorale permanente întocmite în vederea referendumului din 29 iulie, având în vedere faptul că în alegerile locale din 10 iunie au votat pe liste suplimentare câteva mii de persoane care nu s-au regăsit la acea dată pe listele electorale permanente, deşi aveau domiciliul stabil în Craiova şi judeţul Dolj, potrivit unui comunicat de presă.
Alte informaţii solicitate au fost următoarele:;
1. Numărul total al persoanelor cu drept de vot din judeţul Dolj, înregistrate nominal pe listele electorale permanente pentru referendumul din data de 29 iulie 2012, pentru fiecare localitate componentă în parte şi pentru judeţul Dolj în ansamblu;
2. Numărul persoanelor cu drept de vot din judeţul Dolj care nu s-au regăsit pe listele electorale permanente, cu ocazia referendumului din 29 iulie 2012, şi care au votat cu această ocazie pe raza localităţii de domiciliu, pe listele electorale suplimentare;
3. Numărul persoanelor din judeţul Dolj care, conform legii, şi-au pierdut dreptul de vot între data ultimei reactualizări a listelor electorale permanente şi data desfăşurării referendumului din 29 iulie;
4. Numărul persoanelor din judeţul Dolj care au renunţat la dreptul de vot între data ultimei reactualizări a listelor electorale permanente şi data desfăşurării referendumului din;
5. Numărul persoanelor din judeţul Dolj decedate între data ultimei reactualizări a listelor electorale permanente şi data desfăşurării referendumului din 29 iulie;
6. Data până la care, în condiţiile legii, vor fi operate următoarele modificări în listele electorale permanente în vederea reactualizării acestora şi informaţiile care vor fi luate în calcul în vederea operării acestor modificări.