PE: Cetăţenia UE nu ar trebui să fie de vânzare la niciun preţ

F.A.
Internaţional / 16 ianuarie 2014

Parlamentul European (PE) precizează, într-o rezoluţie votată astăzi, că cetăţenia UE nu trebuie să aibă "o etichetă de preţ" ataşată. Deputaţii europeni sunt îngrijoraţi de schemele create de unele state membre, mai ales de Malta, care duc la vânzarea cetăţeniei naţionale implicit a celei europene.

PE consideră că unele state membre au introdus scheme care duc "direct sau indirect" la "vânzarea" cetăţeniei UE către cetăţeni din state terţe, chiar dacă toate statele membre ar trebui să acţioneze responsabil pentru păstrarea valorilor comune şi a succeselor Uniunii. Acestea sunt nepreţuite şi "nu pot avea o etichetă de preţ ataşată de ele", se arată în rezoluţia care a fost adoptată cu 560 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 44 de abţineri.

Malta a luat recent măsuri de a introduce o schemă pentru a scoate la vânzare a cetăţeniei malteze, "ceea ce automat înseamnă scoaterea la vânzare a cetăţeniei UE ca atare, fără nicio cerinţă referitoare la rezidenţă".

Parlamentul cere Comisiei să stabilească clar dacă aceste scheme respectă litera şi spiritul tratatelor europene şi regulile UE privind nediscriminarea.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb