PE condamnă presiunea Rusiei asupra Ucrainei

F.A.
Internaţional / 12 decembrie 2013

Parlamentul European (PE) condamnă presiunea Rusiei asupra Ucrainei, Armeniei şi a altor parteneri estici ca să îi îndepărteze de la semnarea tratatelor cu UE, cerând Uniunii şi statelor membre să răspundă, conform unui comunicat remis redacţiei.

De asemenea, PE cere Comisiei să ia în calcul măsuri, dacă Rusia încalcă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului prin sancţiuni comerciale motivate politic împotriva UE şi a partenerilor săi.

Rezultatul summitului de la Vilnius al Parteneriatului Estic, din 29 noiembrie, arată că UE trebuie să facă mai mult pentru a sprijini aspiraţiile europene ale partenerilor săi europeni, spun deputaţii europeni într-o rezoluţie adoptată astăzi. Ei cer ca la Consiliul UE din decembrie să se dea un semnal politic puternic că uşa UE rămâne deschisă, chiar dacă Ucraina nu a semnat acordul de asociere.

Potrivit sursei citate, rezoluţia precizează că UE trebuie să utilizeze toate instrumentele, inclusiv ajutorul, comerţul, politica de vize şi proiectele de securitate energetică în cadrul unei "politici mai strategice şi mai flexibile" pentru a sprijini partenerii estici să aleagă legături mai puternice cu Europa.

Deputaţii europeni deplâng decizia preşedintelui ucrainean Ianukovici de a nu semna acordul de asociere, numind aceasta "o mare oportunitate ratată". Ei subliniază sprijinul lor continuu în acest sens, cu condiţia ca cerinţele să fie îndeplinite, şi cer Consiliului European din decembrie să transmită un semnal politic puternică că UE rămâne pregătită să discute cu Ucraina.

"Deputaţii îşi exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean care demonstrează paşnic împotriva deciziei lui Ianukovici şi condamnă utilizarea < brutală şi inacceptabilă > a forţei de către forţele de securitate în nopţile de 9,10 şi 11 decembrie, inclusiv pe durata vizitei Înaltului Reprezentant Catherine Ashton în Ucraina. Ei cer eliberarea imediată şi necondiţionată a protestatarilor arestaţi şi fac apel la trimiterea în Ucraina a unei misiuni de mediere la nivel înalt a UE", se mai arată în comunicatul PE.

Deputaţii europeni mai cer ca o misiune a Parlamentului European să meargă în Ucraina cât de curând posibil şi subliniază că există posibilitatea de a organiza alegeri noi, un instrument al oricei democraţii, "atunci când este nevoie de o reînnoire a legitimităţii populare".

Potrivit sursei citate, deputaţii din PE salută iniţierea acordurilor politice şi comerciale cu Georgia şi Moldova la summitul de la Vilnius şi speră ca acestea să poată fi semnate cât de curând posibil. Ei cer Comisiei să se asigure că cetăţenii acestor state vor beneficia de anumite avantaje tangibile, pe termen scurt, în urma acestor acorduri.

Ei salută, de asemenea, propunerea de a permite cetăţenilor moldoveni să călătorească în spaţiul Schengen fără vize.

Parlamentul European "respinge foarte ferm" orice propunere de a include Rusia în acordurile de asociere dintre UE şi partenerii estici.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb